Ghicitoare româncă în străinătate, căutată de poliție. În casă avea 6,5 milioane de euro și 25 de kg de aur și pietre prețioase
O ghicitoare româncă este căutată de autoritățile austriece, fiind acuzată de o escrocherie în valoare de milioane de euro, informează Heute.at.
Mariana M., în vârstă de 44 de ani, cunoscută sub numele de „Amela”, ar fi înșelat mai multe persoane vulnerabile, profitând de starea lor emoțională și convingându-le să-i încredințeze economiile sub pretextul de a le „vindeca” sau „proteja” prin practici oculte.
În cadrul unei conferințe de presă organizate la centrul logistic al Poliției din St. Pölten (Austria), oficialii au transmis că au confiscat 6,5 milioane de euro cash și au prezentat bunurile confiscate dintr-o vilă din localitatea austriacă Maria Enzersdorf, aparținând fiului șamanei, în vârstă de 29 de ani.
Pe cinci mese, aliniate una lângă alta, a fost expusă o adevărată comoară: aproximativ 25 de kilograme de bijuterii cu diamante, broșe de aur, inele cu pietre prețioase, ceasuri de lux, lingouri și monede de aur. Într-un seif ascuns în spatele unui dulap a fost găsită și o sumă de bani cash, de ordinul milioanelor, conform declarațiilor poliției.
Anchetatorii au mai găsit în casă cărți de ghicit, amulete, pietre prețioase, și arme de foc.
„Este unul dintre cele mai mari cazuri de fraudă ocultă investigate vreodată în Austria”, a declarat ministrul de interne Gerhard Karner. „S-a profitat cu o cruzime deosebită de suferința emoțională a oamenilor, în special de persoane în vârstă și bolnave.”
Ancheta, coordonată de directorul Poliției Regionale Franz Popp și de șeful departamentului de investigații criminale Stefan Pfandler, sugerează că Mariana M. ar fi activat de mai mulți ani în întreaga zonă germanofonă, incluzând Austria, Germania și Elveția.
Până în prezent, cea mai cunoscută victimă este o femeie de 56 de ani din Viena, care ar fi fost păgubită de aproximativ 730.000 de euro.
Fiul suspectei a fost reținut preventiv sub acuzația de complicitate la înșelăciune, iar autoritățile continuă căutările pentru localizarea și prinderea mamei sale.
Potrivit investigațiilor, șamana aborda victimele pe stradă sau prin recomandări și le convingea să-i predea bani și obiecte de valoare, sub pretextul că aceste bunuri ar fi fost „blestemate” și că numai ea le-ar putea fi putut „purifica”. Odată obținute, bunurile dispăreau fără urmă.
„Trebuie să fim extrem de precauți în fața promisiunilor care par prea frumoase ca să fie adevărate”, a avertizat ministrul Karner. „Poliția este aici să ajute, dar prudența rămâne cel mai bun scut împotriva escrocheriilor.”