Român împușcat la o nuntă în Germania. A murit după câteva ore la spital
Un român în vârstă de 47 de ani a murit duminică, 23 martie 2025, după ce a fost împușcat în timpul unei petreceri de nuntă în orașul Fürth, landul Bavaria din Germania.
Incidentul a avut loc în jurul orei 17:00, în zona Hafenstraße, care a fost ulterior blocată pe o suprafață extinsă de către poliție pentru cercetări, informează ziarul german Bild.
Potrivit informațiilor transmise în cursul nopții de autorități, victima a fost transportată de urgență la spital și internată pe secția de terapie intensivă, unde a murit câteva ore mai târziu din cauza rănilor suferite. Poliția a precizat că persoana decedată nu este mirele.
Polițiștii au fost alertați de martori care au semnalat focuri de armă în timpul unei petreceri.
La fața locului au fost mobilizați inclusiv un elicopter și numeroase echipaje de intervenție.
Ancheta este în desfășurare, iar cazul este tratat ca o crimă.
Michael Petzold, purtător de cuvânt al poliției, a declarat că „avem indicii că imediat după incident două autovehicule au părăsit zona în grabă”.
Conform informațiilor disponibile, suspecții ar fi fugit cu un Škoda Octavia de culoare gri și un Mercedes-Benz GLE alb, ambele înmatriculate în Franța.
„Mai multe persoane au urcat rapid în cele două mașini și au fugit”, a precizat Petzold.
Autoritățile fac apel la populație să sune imediat la numărul de urgență dacă observă vreunul dintre cele două vehicule, indiferent de locația în care se află.
Totodată, poliția avertizează ca cetățenii să nu interacționeze direct cu persoanele aflate în mașini, din motive de siguranță.
Motivul atacului rămâne necunoscut, iar ancheta se află într-un stadiu incipient.
Poliția a anunțat că urmează să audieze mai mulți martori.
Cazul a fost preluat de o echipă specială a comisiei de omoruri.