A muncit ani la rând în străinătate pentru o casă, dar a rămas pe drumuri. Florin spune că fosta soție l-a înșelat
Un bărbat care a muncit ani la rând în străinătate pentru a-și construi o locuință în România spune că s-a întors acasă fără nimic.
Florin, invitat în emisiunea „Acces Direct” de la Antena Stars, își acuză fosta soție că l-ar fi înșelat și că l-ar fi lăsat fără cele două case în care afirmă că a investit toți banii câștigați peste hotare.
Cei doi au fost împreună 13 ani, iar bărbatul spune că au divorțat, însă partajul nu a fost făcut.

Potrivit declarațiilor sale, Florin a lucrat în străinătate și, împreună cu partenera de atunci, ar fi stabilit să își ridice o casă în curtea părinților ei.
El susține că a trimis bani pentru construcție, iar în timp ce el era plecat, casa „lor” ar fi fost ridicată.
„Am găsit casa ridicată. Casa mea”, a spus Florin.
Numai că, atunci când s-a întors în țară după mai multe luni de muncă, nu doar locuința lor ar fi fost aproape gata, ci și casa părinților fostei soții. El afirmă că și acea casă ar fi fost consolidată și renovată tot din banii lui.
„I-am spus soacrei mele să îmi facă acte, că îi plătesc actele. Ea zicea că face, că ridică o nouă casă.
A ridicat casa mea, eu eram plecat în afară. Nouă luni nu am mai venit. Ba da, comunicam, dar nu mi-a spus că lucra la casa mamei ei, care era o colibă.
Eu cred că a ținut cu mama ei. Veneam acasă la trei, la patru luni. Când am venit, era și casa mamei ei gata, din banii mei. Dintr-un ajutor de 1.200 de lei…”, a declarat el.
Florin spune că, în timp ce muncea în străinătate și trimitea bani pentru construcție, fosta parteneră și-ar fi făcut un alt iubit.
Bărbatul afirmă că a aflat acest lucru după ce s-a întors acasă și că acesta ar fi fost momentul în care relația s-a rupt.
După separare, Florin susține că a rămas fără nimic din ceea ce ar fi investit. El spune că nu deține acte pe casele ridicate și că, deși ar fi cerut să fie trecut în acte, nu s-ar fi făcut niciun demers în acest sens.
„I-am spus soacrei mele să îmi facă acte, că îi plătesc actele”, a povestit el.
Bărbatul mai susține că situația dintre el și fosta familie prin alianță s-a deteriorat rapid și că au urmat momente tensionate, inclusiv agresiuni.
Potrivit declarațiilor lui Florin, relația cu socrii ar fi fost bună „la început”, până când familia partenerei ar fi început să intervină în problemele de cuplu. Ulterior, spune el, ar fi apărut chiar episoade violente.
„Socrul meu venea cu toporul la mine, dacă el consuma băuturi alcoolice. El venea peste mine ba cu toporul, ba cu cuțitul, nu stăteam să îmi dea cu toporul în cap”, a afirmat bărbatul.
Florin susține că, în prezent, deși divorțul ar fi avut loc, partajul nu este încă rezolvat și el nu are niciuna dintre locuințele în care spune că a investit.
În lipsa partajului și fără acte pe numele lui, Florin afirmă că se află acum în situația de a nu avea casă, deși ar fi muncit ani la rând în străinătate tocmai pentru asta.
