sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Europa după o săptămână de caniculă. În Italia și Germania sunt așteptate încă zile extrem de fierbinți

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - luni, 1 iulie 2019 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

După o săptămână de caniculă în Europa şi recorduri de căldură, în special în Franţa, temperaturile ar trebui să înceapă să scadă pe continent, chiar dacă Germania şi Italia aşteaptă încă zile extrem de fierbinți, relatează Agerpres.

În Franţa, unde recordul absolut de căldură a fost înregistrat vineri, cu 45,9 grade Celsius în sudul ţării, temperaturile vor scădea cu 10 grade la Paris şi Rennes, deşi estul ţării va fi în continuare afectat de temperaturi extrem de ridicate.

- Continuarea după publicitate -

Până acum, cel puţin opt persoane au murit din cauza acestui val de căldură saharian: patru în Franţa (plus o persoană în stare de urgenţă absolută), două în Spania şi două în Italia. Este vorba despre persoane în vârstă sau muncitori de pe şantiere, iar numărul deceselor ar putea creşte.

Canicula, de o intensitate excepţională pentru luna iunie, a provocat numeroase incendii de vegetaţie în Franţa şi în Spania, conducând uneori la evacuarea locuitorilor şi provocând pagube semnificative pe podgoriile din sudul Franţei.

Incendiile de vegetaţie au distrus mai multe case şi sute de hectare de teren în sudul Franţei, relatează dpa.

- Continuarea după publicitate -

Flăcările au făcut ravagii în departamentul Gard, o regiune în care precipitaţiile au fost extrem de reduse şi unde temperaturile au atins 45 de grade Celsius. Presa franceză a relatat sâmbătă că incendiile au provocat pagube şi au distrus complet zece clădiri în Gard.

Mai mult de 550 de hectare de teren au fost distruse de flăcări, a informat postul de radio France Bleu, iar 15 pompieri şi şase poliţişti au suferit insolaţii în timpul operaţiunilor pentru stingerea incendiilor. Un bărbat a suferit arsuri de gradul II la un braţ într-un incendiu izbucnit în oraşul Vauvert.

În Spania, peste 700 de soldaţi, sute de pompieri, avioane care aruncă apă, elicoptere şi vehicule de pompieri s-au luptat cu patru incendii în centrul şi nord-estul ţării, unde temperaturile au atins 42 de grade Celsius.

Un incendiu care a izbucnit vineri seara în oraşul Almorox (centru) a distrus peste 2.000 de hectare, propagându-se în regiunea Madrid şi conducând la evacuarea unui sat.

La 60 de km sud-est de Almorox, un alt incendiu a făcut ravagii în apropierea oraşului Toledo, forţând 22 de locuitori să evacueze zona. Un al treilea incendiu s-a produs în zonă, la 60 km vest de Almorox.

- Continuarea după publicitate -

În nord-estul ţării, în Catalonia, un incendiu imens care a izbucnit miercuri şi a distrus de atunci mii de hectare de pământ a fost stabilizat sâmbătă seara, potrivit guvernului regional.

Patru staţii de măsurare a temperaturii din Spania au înregistrat valori record pentru luna iunie – 41,9 grade Celsius la Lleida, 40,5 grade pe aeroportul din Pamplona, 40,3 grade pe aeroportul din Madrid şi 38,8 grade la Burgos.

Vârful caniculei pare să fi trecut însă în Peninsula Iberică, unde temperaturile sunt aşteptate să scadă treptat duminică, chiar dacă vor fi în continuare 38 de grade la Madrid sau în Albacete (est).

În Germania, duminică va fi cea mai fierbinte zi a acestui episod de căldură extremă. Temperaturi de 40 de grade Celsius sunt aşteptate la Mannheim (sud-vest) şi 38 de grade la Berlin.

- Continuarea după publicitate -

Abia luni temperaturile vor începe să scadă. Potrivit serviciilor de meteorologie germane, temperatura medie pentru luna iunie în ţară este deja cu patru grade mai mare decât cea din perioada de referinţă 1981-2010.

Temperaturi ridicate sunt aşteptate în continuare în Italia, cu 35 de grade în Toscana şi Lazio.