Șofer român de TIR, amendat cu 40.000 de euro în Germania. Motivul pentru care a primit uriașa amendă
Un șofer român care transporta autoturisme a fost sancționat în Germania cu 40.000 de euro, după ce un control rutier a scos la iveală încălcări grave ale normelor privind timpul de conducere și odihnă.
Polițiștii au constatat că bărbatul petrecea la volan, în mod obișnuit, între 12 și 14 ore pe zi, informează publicația Lippische Wochenzeitung.
Verificarea a avut loc miercuri, 1 aprilie 2026, pe strada Daimlerstraße, unde agenții serviciului rutier din cadrul poliției districtuale Lippe au oprit un autotransportor înmatriculat pe numele unui cetățean român.
În urma controlului, oamenii legii au stabilit că, după ce își epuiza intervalele de condus permise de lege, șoferul își scotea în mod repetat cardul din aparatul digital de înregistrare și își continua deplasarea. Verificarea perioadei anterioare de 56 de zile a arătat că acesta lucra zilnic la volan mult peste limitele admise.
Softul folosit de autorități a calculat o amendă totală de 40.000 de euro. O parte din sumă a fost achitată pe loc, iar restul urmează să fie recuperată de Oficiul Federal pentru Logistică și Mobilitate din Germania. În același timp, polițiștii i-au interzis să își continue drumul.
Regulile prevăd un timp zilnic de conducere de cel mult nouă ore și maximum 56 de ore pe săptămână. De asemenea, după cel mult patru ore și jumătate de mers, șoferul este obligat să facă o pauză de 45 de minute.
Autoritățile au subliniat că respectarea acestor limite este esențială pentru siguranța rutieră, întrucât oboseala reduce semnificativ capacitatea de reacție și mărește riscul de accident.
