După 9 ani în Anglia, și-a deschis o fermă agricolă în România, dar s-a lovit de realitatea agriculturii din România: costuri mari, birocrație și lipsă de soluții

După nouă sezoane petrecute în ferme din Anglia, un legumicultor oltean încearcă să construiască în România o exploatație agricolă modernă, dar se lovește de costuri mari, lipsa depozitelor, birocrație și probleme de desfacere. Produsele fermei ajung inclusiv în piețe din Ardeal, unde familia și-a format clienți fideli.

Liviu Moraru lucrează alături de părinții săi și vinde în această perioadă răsaduri de legume, scrie publicația Adevărul. O parte importantă a producției merge în zona Făgărașului, unde mulți agricultori din Oltenia și-au găsit o piață bună, construită în timp prin seriozitate și încredere.

În sudul țării, vremea încă nu i-a convins pe gospodari să planteze în grădini. Nopțile rămân reci, deși ziua temperaturile au trecut de 20 de grade Celsius, iar cumpărătorii preferă să mai aștepte pentru a nu risca să cumpere răsaduri de două ori. Deocamdată, cele mai multe plante sunt luate pentru solarii, unde este perioada potrivită pentru roșii, ardei și castraveți.

„Acum vindem pentru solar, dar în curând, pe la 1 mai, o să înceapă să pună și în grădină. Lumea se ferește să dea bani să le pună de două ori, preferă să aștepte să se încălzească”, spune fermierul.

Producerea răsadurilor cere peste două luni de muncă. Semințele sunt puse mai întâi în alveole mici, cu aport de căldură electrică, iar plantele sunt mutate ulterior în spații mai mari, pentru a se dezvolta. Răsadul de castraveți este vândut cu 3 lei cuibul, ardeiul cu 1,5 lei firul, iar roșia cu 2 lei firul.

Costurile apasă însă tot mai mult. Semințele, alveolele, turba și încălzirea s-au scumpit, în timp ce prețurile de vânzare au rămas aproape la același nivel. Liviu Moraru spune că răsadurile au fost mult timp un segment bun al afacerii, dar rentabilitatea scade.

Hibrizii au schimbat și ei piața. Pentru că din aceste plante nu se păstrează semințe ca în cazul soiurilor, mulți cumpărători revin la producători cunoscuți. Fermierul explică faptul că hibrizii sunt preferați mai ales de cei care cultivă pentru vânzare, fiind mai rezistenți la boli și dăunători, mai productivi și mai ușor de valorificat.

O altă dificultate majoră rămâne forța de muncă. În agricultură, lucrătorii buni sunt greu de păstrat, mai ales că activitatea nu poate fi asigurată tot anul. Ziua de muncă a ajuns la 250 de lei, iar peste această sumă se adaugă masa și băuturile.

Ferma comercializează direct producția, fie în piețe, fie în sezon prin piața angro de lângă Pleșoiu, unde se aprovizionează intermediarii. Colaborarea cu supermarketurile este încă limitată: până acum, Liviu Moraru a reușit să livreze doar ridichi. Marile magazine cer continuitate și cantități constante, ceea ce ar fi mai ușor de asigurat prin cooperative. În plus, acceptă doar marfă de calitatea I, iar pentru restul producătorii trebuie să găsească singuri soluții.

După experiența din Anglia, diferențele i se par evidente. A lucrat la o fermă de 250 de hectare cu fructe moi, precum căpșuni, zmeură și afine, iar acolo a văzut cum fermierii încercau an de an să se dezvolte și să valorifice producția în mai multe feluri.

„Găseau ce să facă cu căpșuna respectivă. O duceau, făceau șampoane, făceau săpunuri, o exportau, găseau ce să facă. Dulcețuri, tot felul. Dar eu ce să-i mai fac la roșia mea? Nu pot să o țin nici o săptămână, n-avem depozite, n-avem soluții”, spune legumicultorul.

Tot în Anglia a remarcat atașamentul consumatorilor față de produsele locale. Când apăreau fructele englezești, pe caserole era pus un steguleț, iar cumpărătorii le alegeau chiar dacă erau mai scumpe decât cele importate din Spania sau Franța. Fermierul spune că acest comportament susținea economia locală.

L-au impresionat și modul de lucru, pregătirea continuă și sprijinul primit de fermieri. În primul an, când a plecat ca student, angajatorul primea subvenție pentru că aducea tineri la muncă, iar cei fără experiență erau instruiți cu răbdare. Ulterior, angajatorul respectiv a venit chiar în Oltenia pentru a recruta lucrători.

În fermele englezești, activitatea se desfășura în solarii, cu soiuri adaptate și culturi pe mese suspendate. Liviu Moraru spune că acolo tratamentele se aplicau după cursuri și pregătire, în timp ce în România mulți agricultori continuă să se bazeze pe sfaturile auzite de la vecini sau pe ce găsesc în magazinele de profil.

Deși experiența din Anglia i-a arătat un model agricol mai bine organizat, întoarcerea în România a fost o alegere asumată. Fermierul spune că visează în continuare să ridice în țara lui o fermă asemănătoare celor în care a lucrat.

„Dacă am pleca toți și nu ne-am mai întoarce ar fi o variantă?!”, a conchis fermierul.