VIDEO | O româncă și soția ei, căsătorite în străinătate, luptă pentru recunoaștere legală în România: „Știm că e un proces de durată, dar avem răbdare”
O româncă și soția ei, căsătorite legal în Spania, cer ca mariajul lor să fie recunoscut și în România, după ce s-au întors în țară și au început demersurile oficiale cu sprijinul Asociației ACCEPT. Cazul lor face parte dintr-o inițiativă mai amplă prin care familiile formate din persoane de același sex solicită transcrierea certificatelor de căsătorie încheiate în alte state ale Uniunii Europene.
Potrivit Libertatea, primele cereri au fost semnate miercuri, 13 mai, în cadrul conferinței „România, spunem DA! Familiile noastre își vor găsi locul acasă”, eveniment la care au participat familii aflate în această situație, Avocata Poporului, Renate Weber, avocați specializați în drepturile omului și reprezentanți ai societății civile.

Cristina, cetățean român, și Jadwiga, originară din Polonia, formează un cuplu de nouă ani. Cele două s-au cunoscut în România, apoi au locuit împreună în Spania, unde au decis să se căsătorească în 2022. De aproximativ o lună, s-au întors în țară și vor ca statutul lor de familie să fie recunoscut și de autoritățile române.
„Bună, mă numesc Jadwiga, sunt din Polonia și sunt foarte mândră să spun: asta e soția mea Cristina”, a spus Jadwiga, în cadrul conferinței.
Cristina a explicat că relația lor a început firesc, după ce s-au întâlnit în București: „Ne-am plăcut, ne-am mutat foarte repede împreună și așa a debutat povestea noastră”.
După anii petrecuți împreună, cele două au ales să își oficializeze relația în Spania, iar acum cer ca această căsătorie să fie luată în considerare și în România. „În 2022 ne-am hotărât să ne căsătorim”, a spus Cristina, adăugând: „Ne dorim ca relația noastră și căsătoria noastră să fie recunoscută și aici”.
Pentru cele două femei, demersul nu este doar unul administrativ, ci privește recunoașterea unei familii deja existente:
„Ne-am căsătorit pentru că ne iubim și, la fel ca toți oamenii care se iubesc și se respectă reciproc, ne dorim să îmbătrânim împreună. După ani de zile în care am trăit într-o țară în care toate familiile sunt tratate cu demnitate, ne-am întors în România, locul pe care îl numim acasă. Noi continuăm să fim o familie și aici și așteptăm ca statul român să recunoască acest fapt”, au mărturisit Cristina și Jadwiga.
Întoarcerea în România a fost însoțită de speranță, dar și de incertitudini. Cristina a declarat că procedura a început înainte ca ele să revină efectiv în țară, „acum câteva luni, spre sfârșitul lui 2025”, prin intermediul Asociației ACCEPT. „Ne-am întors pline de speranță, de entuziasm. Știm că e un proces de durată, dar avem răbdare”, a spus ea.

Jadwiga a arătat că decizia de a reveni s-a bazat și pe convingerea că România se poate schimba: „Avem și temeri, dar eu cred foarte mult în unii oameni și cred că se schimbă ceva în România. Dacă nu aveam încrederea asta, nu ne-am fi întors”, a declarat ea.
Cele două au vorbit și despre Polonia, țara de origine a Jadwigăi, unde percep un climat social mai conservator, deși în plan personal au susținere din partea celor apropiați. „Pentru mine, societatea este mai închistată, e foarte multă influență de la Biserica Catolică în Polonia și se vede asta”, a spus Jadwiga. Ea a precizat însă: „Cu prietenii și familia suntem bine în Polonia și avem suportul lor”.
Cristina a menționat că urmăresc și situația din Polonia, unde justiția a decis recent recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în alte state membre ale Uniunii Europene:
„Așteptăm să vedem ce se întâmplă în Polonia, așteptăm rezultate”, a spus ea. Jadwiga a adăugat că simpla anunțare a unei schimbări nu este suficientă: „acestea sunt vorbe și sunt foarte fericită că a fost spus, dar așteptăm fapte”.
În România, primele contacte cu instituțiile au fost diferite de la un caz la altul. Cristina a relatat că, în unele situații, funcționarii au reacționat deschis. „La ghișeu, persoanele de acolo au fost deschise și au înțeles situația noastră”, a spus ea.
Jadwiga a povestit însă și un episod petrecut la Imigrări, unde a cerut informații despre actele necesare pentru a se înregistra ca rezident în România; „Am pus la cerere că sunt căsătorită cu Cristina”, a spus ea.
Răspunsul primit a arătat însă că mariajul lor nu este tratat ca o căsătorie recunoscută oficial: „Doamna a spus că noi nu vrem informația asta, spun că ești căsătorită, dar nu cu cine”. Cristina a completat că funcționara le-a transmis că, „în momentul de față, nu putem lua în considerare aspectul ăsta”.

La eveniment au fost transmise și mesaje din partea altor cupluri românești stabilite în străinătate. Alex și Cristian, căsătoriți de trei ani și stabiliți în Germania, au vorbit într-un mesaj video despre teama pe care ar putea-o avea unele familii din România față de recunoașterea juridică a acestor căsătorii:
„Aș vrea ca familiile căsătorite din România să știe că o foaie pe care scrie și în limba română că eu și soțul meu suntem căsătoriți nu le va afecta în niciun fel drepturile”, a transmis unul dintre ei. Cei doi au mai spus că își doresc ca familiile care nu pot încă să se căsătorească în România să aibă această posibilitate „ca ziua în care acest lucru va fi posibil să vină cât mai curând”.
Un alt cuplu, Adi și Cristi, a relatat că povestea lor a început în România, dar a continuat în Irlanda, unde au ales să se stabilească pentru a trăi mai liber. Cei doi s-au căsătorit în 2023, la starea civilă din Dublin, iar după hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene au început demersurile pentru recunoaștere, cu sprijinul Asociației ACCEPT.
Mesajul lor a fost adresat familiilor din România care se află în situații similare:
„Ele există, indiferent de componența lor și cu toții avem dreptul și loc de a exista”, au transmis Adi și Cristi. Persoanelor din comunitate le-au spus „să nu le fie frică, să nu le fie rușine, pentru că de zeci de ani în punctul ăsta se știe că orientarea sexuală este ceva normal”.
Cei doi au explicat și motivul pentru care vor să revină acasă: „Așadar, nu suntem cu nimic mai diferiți față de alte persoane, ne e dor de mâncarea tradițională, de viața de zi cu zi, de interacțiunile noastre în limba maternă, așadar vom reveni în România foarte curând.”
Avocata de drepturile omului Iustina Ionescu a invocat Constituția și obligațiile asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene, arătând că dreptul european trebuie aplicat cu prioritate atunci când normele interne îi pun pe cetățenii români într-o situație dezavantajoasă. Ea s-a adresat oficiilor de stare civilă din țară, subliniind că aplicarea hotărârii CJUE din 2025 depinde acum de autoritățile locale.
Avocata Poporului, Renate Weber, a anunțat că va cere Parlamentului modificarea legislației:
„Mă voi adresa Parlamentului în vederea abrogării articolului din Codul Civil care prevede interzicerea căsătoriilor încheiate în afara țării între persoane de același sex”, a declarat Weber. Ea a atras atenția că demnitatea este un drept constituțional și că instituțiile statului trebuie să colaboreze pentru rezolvarea acestei situații.
