Românca dispărută cu bebelușul bolnav din Germania, găsită în Ungaria. Se îndreptau spre România
Românca dispărută dintr-un spital din Germania împreună cu bebelușul ei de șase luni, aflat sub tratament medical, a fost găsită în Ungaria după o amplă operațiune de căutare. Copilul avea nevoie de îngrijiri urgente, iar autoritățile germane au avertizat că starea lui putea deveni periculoasă.
Băiețelul era internat la spitalul Helios St. Johannes din Duisburg, în landul Renania de Nord-Westfalia, când mama sa a plecat cu el fără acordul medicilor, în noaptea de luni spre marți, 19 mai 2026, în jurul orei 2:00.
Alarma a fost dată imediat după ce patul copilului a fost găsit gol, informează publicația WAZ. Purtătoarea de cuvânt a poliției, Julia Tekock, a explicat gravitatea situației: „Din cauza stării de sănătate, există pericol de moarte pentru băiat.”
Șeful secției de medicină pentru copii și adolescenți de la St. Johannes, dr. Benjamin Berlemann, a precizat că micuțul avea montată o branulă și avea nevoie urgentă de antibiotice. „Copilul are nevoie de sprijin medical”, a spus medicul, adăugând că pericolul nu era unul acut, dar băiețelul era „în pericol din punct de vedere al sănătății, pentru că nu este îngrijit corespunzător”.
În timpul internării fusese implicat și grupul pentru protecția copilului, format din specialiști care verifică posibile situații de neglijare sau alte riscuri pentru minori. Medicul a spus că plecarea din timpul nopții a fost, din punctul său de vedere, o întrerupere neanunțată a tratamentului.
„Dar nici noi nu suntem o instituție închisă”, a subliniat el. „Familia are dreptul absolut să încheie internarea, pentru că are și dreptul de custodie.”
Polițiștii au pornit căutările atât în zona spitalului, cât și la adresa cunoscută a femeii, însă mama și copilul nu au fost găsiți acolo. În operațiune au fost folosiți și câini de urmă, iar autoritățile au cerut sprijinul populației, publicând o fotografie a femeii de 31 de ani.
Anchetatorii au luat în calcul ipoteza că românca s-ar fi aflat într-un VW Sharan cu număr străin, împreună cu un bărbat și mai mulți copii cu vârste între 1 și 13 ani. Pista s-a confirmat în cursul serii, când femeia și bebelușul au fost descoperiți în Ungaria.
Circumstanțele exacte în care cei doi au fost găsiți nu au fost făcut publice încă. Presa locală notează că existau indicii potrivit cărora familia s-ar fi îndreptat spre România. Poliția a transmis ulterior că „bebelușul primește în prezent îngrijiri medicale și, având în vedere circumstanțele, este bine”.
În noaptea dispariției, zona spitalului a fost împânzită de echipaje. Martorii au relatat că polițiștii au verificat inclusiv camerele unității medicale. „Am văzut poliția, dar m-am gândit că poate este vorba despre un om beat”, a spus o pacientă care se afla noaptea la urgențe. După ce a aflat motivul intervenției, femeia a declarat: „Este cu adevărat îngrozitor.”
O altă pacientă a spus: „Sper ca mama să fie rezonabilă și să se prezinte singură.” Aceasta a adăugat că, dacă micuțului i s-ar fi întâmplat ceva, femeia ar fi trebuit să răspundă pentru consecințe.
Cazul a stârnit neliniște și printre alți pacienți, mai ales după ce aceștia au aflat că accesul în spital este posibil la orice oră. „Aici poate intra oricine. Și apoi se întâmplă așa ceva”, au spus două femei aflate în fața spitalului.
