Alexandru, mort în străinătate la numai 29 de ani. „Un băiat de nota 10!”
Un tânăr român din Bistrița și-a pierdut viața în Germania, după un accident de motocicletă produs în zona Oberursel. Tragedia a fost urmată de un apel de sprijin pentru ca familia să îl poată aduce acasă, în România, unde urmează să fie înmormântat.
Victima era Alexandru Oltean, în vârstă de 29 de ani, originar din Bistrița și cunoscut de apropiați cu porecla Cuxi.

Din informațiile disponibile reiese că tânărul ar fi pierdut controlul motocicletei în timp ce încerca să depășească un alt autovehicul. În urma căzăturii, Alexandru a suferit răni grave, iar medicii nu au mai reușit să îl salveze.
La locul accidentului a fost trimis și un elicopter, iar autoritățile au desemnat un expert în accidente rutiere pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Conform publicației Timp Online, un apropiat a relatat pe Facebook:
„Era cu motocicleta. Ceva s-a întâmplat, a pierdut controlul, probabil… Chiar înainte de curbă a depășit o camionetă. Dumnezeu știe ce s-a întâmplat acolo. Băiatul acesta a fost coleg, prieten și ca un frate pentru fiul meu. Un băiat de nota 10. De câțiva ani plecase în Mainz și muncea ca să-și întemeieze o familie”, a scris acesta.
Alexandru locuia în Germania împreună cu partenera lui de viață. Cei doi își construiseră acolo viața de zi cu zi, iar moartea lui a venit brusc, lăsând în urmă o familie îndurerată, prieteni afectați profund și o parteneră pusă în fața unei situații extrem de grele.
Familia tânărului se află în România și dorește ca trupul neînsuflețit să fie repatriat, pentru ca Alexandru să își găsească odihna veșnică acasă.
După tragedie, în Germania a fost lansată o campanie de strângere de fonduri. Banii urmează să fie folosiți pentru transportul trupului neînsuflețit din Germania în România, pentru formalitățile necesare, pentru costurile de înmormântare și pentru celelalte cheltuieli organizatorice.
O parte din donații ar urma să ajungă și la partenera lui Alexandru, care a rămas singură în locuința în care cei doi trăiau împreună.
Potrivit apelului umanitar, aceasta nu poate acoperi singură chiria și cheltuielile curente, iar sprijinul financiar ar ajuta-o să treacă peste următoarele luni, până când își va putea reorganiza situația și, dacă va fi nevoie, se va muta într-o locuință mai mică.
Organizatorii campaniei Go Found Me au transmis că orice contribuție, indiferent de valoare, poate ajuta familia în aceste momente dificile. Persoanele care nu pot dona sunt rugate să distribuie apelul, pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni.
