marți, 14 iulie 2026
Informația fără granițe


Momente de teroare într-un centru medical din Spania, provocate de un român. A atacat o doctoriță, o asistentă și un echipaj medical

Scris de: Mihai Diaconu , înv Diaspora - marți, 14 iulie 2026 Etichete: , ,

Un român a fost reținut de poliție după ce a agresat mai mulți angajați ai unui centru medical din Spania. Bărbatul a lovit cu piciorul o doctoriță, a scuipat o asistentă și s-a năpustit asupra echipajului de urgență chemat să intervină.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 10 iulie 2026, la Centrul Sanitar Sant Antoni din Ibiza, relatează El Debate. Cetățeanul român ar fi avut un comportament extrem de violent încă de la începutul intervenției.

A atacat echipajul ambulanței și personalul medical

Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile sanitare, bărbatul s-a năpustit mai întâi asupra membrilor echipajului ambulanței medicalizate SAMU 061, care se deplasaseră pentru a gestiona urgența.

Violențele au continuat în interiorul centrului medical, unde românul a agresat personalul aflat în serviciu. Doctorița de gardă a fost lovită cu piciorul, iar asistenta care o însoțea a fost scuipată și supusă unui comportament umilitor.

Agenții de securitate au reușit să-l imobilizeze

Intervenția personalului de pază al centrului medical a fost esențială pentru oprirea agresorului. Agenții au reușit să-l imobilizeze și să-l țină sub control până la sosirea polițiștilor.

Bărbatul a fost preluat de forțele de ordine, reținut și pus ulterior la dispoziția autorității judiciare.

Doctorița agresată a anunțat că va depune o plângere oficială în legătură cu cele întâmplate.

Sprijin juridic și psihologic pentru angajatele agresate

Conducerea Agenției de Sănătate din Ibiza și Formentera a condamnat ferm incidentul și toate actele de violență îndreptate împotriva personalului sanitar în timpul exercitării profesiei.

Departamentul regional al Sănătății a activat procedura de intervenție prevăzută în cazul agresiunilor. Doctoriței și asistentei le-au fost puse la dispoziție asistență juridică, sprijin psihologic și ajutor instituțional pentru gestionarea consecințelor atacului.