marți, 28 iulie 2026
Informația fără granițe


Român ținut în sclavie în străinătate și obligat să doneze un rinichi. L-au amenințat că îi vor ucide părinții

Scris de: Daniela Stoica , înv Din lume Din România În evidență Prima pagină Știri Ultimele știri - marți, 28 iulie 2026 Etichete: , , , , ,

Un român ar fi fost ținut captiv în Germania, pus să muncească fără a fi plătit și obligat să accepte donarea unui rinichi după ce ar fi fost amenințat că rudele sale vor fi ucise.

Principalul suspect, bărbatul care ar fi primit rinichiul, a fost capturat în România și ulterior predat autorităților germane.

Potrivit Știrile ProTV, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale și Biroul de Operațiuni Speciale din cadrul IPJ Timiș i-au ridicat pe Gradu Cârpaci și pe soția sa, Ileana, în urma unei acțiuni desfășurate la Caransebeș, în județul Caraș-Severin.

Cei doi erau căutați în România și Germania în baza unor mandate europene de arestare. Autoritățile germane îi acuză de trafic de persoane în scopul prelevării de organe, sclavie, vătămare corporală, constrângere, amenințare și înșelăciune.

Gradu și Ileana Cârpaci. Sursa foto: Libertatea

Bărbatul ar fi fost izolat de familie

În perioada în care locuiau la München, Gradu Cârpaci, zis şi „Ministrul de Finanţe” și soția sa, Ileana, l-ar fi cazat într-un apartament pe un bărbat adus din România. I-ar fi luat pașaportul și cartea de identitate, apoi nu l-au mai lăsat să ia legătura cu familia rămasă în țară.

Anchetatorii susțin că victima a fost obligată să muncească pentru cei doi fără să fie plătită și constrânsă să semneze mai multe contracte, inclusiv documente fictive referitoare la vânzarea unor autoturisme de lux.

Ulterior, bărbatul ar fi fost amenințat că părinții și celelalte rude din România vor fi uciși dacă nu acceptă să-i doneze un rinichi lui Gradu Cârpaci, care suferea de o boală renală.

Pentru intervenție, victimei i s-ar fi promis 15.000 de euro și un apartament în Timișoara. Operația a avut loc într-un spital din Freiburg, Germania. Potrivit acuzațiilor, bărbatul ar fi declarat în mod fals personalului medical că este rudă de sânge cu Gradu Cârpaci.

După transplant, nu ar fi primit banii sau locuința promisă și ar fi rămas în continuare în situația de exploatare.

Cum arată în interior palatul lui Gradu Cârpaci, acuzat în Germania că a forțat un român să îi doneze un rinichi. A copiat interioare și picturi de la Castelul Peleș. Sursa foto: Libertatea

Probe ridicate în urma perchezițiilor

Polițiștii germani și procurorii DIICOT Timișoara au făcut percheziții la vila familiei Cârpaci. Au fost ridicate contracte de vânzare-cumpărare, documente de asigurare, acte medicale, calculatoare și telefoane.

Cei doi au fost capturați la Caransebeș, unde, potrivit anchetatorilor, se ascundeau. După punerea în executare a mandatelor europene, instanțele române au confirmat legalitatea procedurii de predare.

Gradu Cârpaci însoțit de polițiști la aeroport pentru a fi extrădat în Germania, unde va fi judecat. Sursa foto: Pro TV

Luni, 27 iulie, Gradu Cârpaci a fost escortat de polițiști de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni și predat autorităților din Germania. El urmează să fie audiat și judecat de instanțele germane.

Înainte de îmbarcare, bărbatul a respins acuzațiile și a susținut că dosarul ar fi rezultatul unei înscenări puse la cale de un clan rival.