MAE: Recomandări adresate lucrătorilor români din Spania, în contextul epidemiei de COVID-19
În contextul demersurilor întreprinse de autoritățile spaniole în vederea gestionării și prevenirii infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe recomandă lucrătorilor, cetățeni români, care se află la acest moment în Regatul Spaniei ca, în cazul în care întâmpină probleme legate de contractele de muncă, să aibă în vedere următoarele demersuri:
Lucrători cu contracte de muncă în derulare:
Angajații care au un contract de muncă în derulare sunt sfătuiți să își contacteze angajatorul pentru a se informa cu privire la deciziile luate de acesta în contextul măsurilor anunțate de autoritățile spaniole.
Măsurile adoptate de Guvernul spaniol prevăd următoarele:
– reducerea programului de muncă, dacă nu este posibilă munca la distanță;
– facilitarea muncii de la domiciliu (teletrabajo);
– încadrarea infectării cu COVID-19 în categoria bolilor profesionale și echivalarea contaminării sau stării de carantină impuse pentru COVID-19 cu incapacitate temporară provocată ca urmare a unui accident de muncă, situație ce permite încasarea unor compensații materiale mai mari de către angajat;
– facilitarea ERTE (șomaj tehnic), pe durata căruia lucrătorul va primi prestația pentru șomaj, fără a se lua în considerare perioadele cotizate, care vor putea fi valorificate integral ulterior, în cazul unei viitoare concedieri după normalizarea situației.
Lucrătorii pe cont propriu (autónomos):
– facilitarea accesului la prestația pentru încetarea activității, acordată pe durata crizei, iar timpul de acordare nu va influența dreptul de acordare a acestei prestații ulterior, după încetarea crizei, dacă persoana va fi în situația de a o solicita.
Lucrători cu contracte de muncă finalizate:
Persoanele pentru care perioada contractuală a expirat au următoarele posibilități:
– încasarea drepturilor derivate din încheierea contractului de muncă și a celor de șomaj cuvenite, conform perioadei de cotizare;
– cei care nu și-au recuperat în totalitate drepturile legate de raporturile de muncă, trebuie să se adreseze inspectoratelor teritoriale de muncă sau autorităților locale competente (garda civilă/poliție, după caz), înainte de a părăsi teritoriul Spaniei, pentru a semnala aspectele problematice legate de derularea/încheierea contractului de muncă.