Româncă adoptată, apel din străinătate pentru a-și găsi mama biologică: „Am foarte multe întrebări fără răspuns”
Florentina s-a născut în România și a petrecut o perioadă într-un orfelinat, înainte de a fi adoptată. Aflată acum la New York, în SUA, ea speră ca mesajul său să ajungă la mama biologică și la celelalte rude pe care nu a avut ocazia să le cunoască.
Într-un mesaj publicat pe pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, tânăra precizează că numele său românesc a fost Mihai Florentina și că s-a născut la data de 7 aprilie 1996, în orașul Curtea de Argeș.

O parte din copilărie și-a petrecut-o la orfelinatul din Câmpulung. După ce a descoperit pagina menționată mai sus și a citit mărturiile altor copii adoptați care încearcă să-și găsească originile, Florentina a decis să înceapă propria căutare.
Persoana pe care dorește cel mai mult să o găsească este mama sa, care la vremea respectivă se numea Mihai Mariana și avea domiciliul în satul Băiculești, județul Argeș.
Florentina spune că și-a dorit întotdeauna să-și cunoască familia și rudele, iar nevoia de a afla mai multe despre trecutul său a devenit tot mai puternică.
Ea subliniază că demersul său nu este motivat de reproșuri și că nu intenționează să-și judece mama pentru deciziile luate în urmă cu trei decenii.
„Am foarte multe întrebări fără răspuns. Nu o caut pentru a o judeca, ci pentru că am nevoie să-mi cunosc trecutul, de asemenea să o aud și să-i văd chipul”, mărturisește românca.
Gândul că ar putea avea frați sau surori reprezintă un alt motiv pentru care speră ca anunțul să fie distribuit cât mai mult. Florentina se întreabă dacă aceștia știu despre existența sa și dacă, la rândul lor, s-au gândit vreodată la ea.
„Poate am și frați și surori. Probabil și ei se gândesc la mine…”, a adăugat ea.
Românca îi roagă pe cei care îi citesc povestea să distribuie apelul până când acesta va ajunge la familia sa. Orice informație care ar putea conduce la identificarea mamei sau a altor rude ar putea-o ajuta să găsească răspunsurile pe care le caută de atât de mult timp.
