vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Tarom: Reprogramare gratuită pentru rezervările făcute până la data de 31 august 2020

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - luni, 18 mai 2020 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Compania aeriană Tarom a anunțat printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial că oferă în mod gratuit clienților săi posibilitatea de a reprograma orice rezervare făcută până la sfârșitul lunii august.

„Această facilitate comercială este valabilă pentru bilete cu cel puțin o dată de călătorie programată până la 31 August 2020, iar pasagerii au posibilitatea de a alege noua dată și/sau destinație, oricând în 12 luni de la data de emitere a biletului”, se precizează în comunicat.

- Continuarea după publicitate -

Pentru a oferi o mai mare flexibilitate pasagerilor săi, Compania TAROM oferă în mod gratuit această opțiune după cum urmează:

  • Pentru date ulterioare (celei rezervate inițial – n.r.) cu păstrarea destinaţiei de călătorie, la alegere pe oricare dintre cursele operate TAROM de pe destinaţia iniţială;
  • Către orice altă destinaţie operată TAROM, fără a încasa o taxă de penalizare;

„Vă invităm să vă planificaţi cu încredere noile itinerarii deoarece, indiferent de restricțiile tarifului achiziționat, aveţi acum posibilitatea să schimbaţi rezervarea pentru date ulterioare, doar cu încasarea diferenţelor de tarif/taxe de aeroport, dacă cel iniţial nu este disponibil sau aplicabil pe noile date de călătorie”, au mai adăugat reprezentanții companiei în comunicat.

Pentru mai multe informaţii sau pentru a beneficia de această facilitate, vă rugăm să contactați agentul emitent, Call-Center TAROM sau orice agenție TAROM (contacte aici).