marți, 26 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Dreptul la pensie pentru românii care au lucrat în străinătate

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Din România În evidență Informații utile Știri - sâmbătă, 6 iunie 2020 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Uniunea Europeană pune la dispoziția cetățenilor care au lucrat în două sau mai multe țări informații despre dreptul la pensia comunitară. Conform site-ului europa.eu, dacă ați lucrat în mai multe țări din UE, este posibil să fi dobândit drepturi de pensie în fiecare dintre ele.

Cererea de pensionare va trebui depusă la casa de pensii din țara în care locuiți sau din ultima țară în care ați lucrat. Dacă nu ați lucrat niciodată în țara în care locuiți, aceasta va înainta cererea dvs. către țara în care ați lucrat ultima dată. Țara respectivă va răspunde de tratarea cererii și va aduna dovezile care atestă contribuțiile pe care le-ați plătit în toate țările în care ați lucrat.

- Continuarea după publicitate -

În unele țări, casa de pensii le trimite persoanelor aflate aproape de vârsta de pensionare un formular de cerere de pensionare. Dacă nu primiți formularul, contactați casa de pensii pentru a vedea dacă vi-l va trimite automat.

Vă recomandăm să solicitați informații cu cel puțin 6 luni înainte de pensionare, întrucât procedura de acordare a pensiei poate dura mai mult dacă sunt implicate mai multe țări.

Documentele necesare

- Continuarea după publicitate -

Documentele de care veți avea nevoie diferă de la o țară la alta. În general, trebuie să furnizați coordonatele dvs. bancare, precum și un document de identificare. Pentru detalii, contactați casa de pensii care vă va trata cererea.

Vârsta legală de pensionare

Vârsta legală de pensionare diferă de la o țară a UE la alta.

Nu veți putea primi pensia de stat din țara în care locuiți/țara în care ați lucrat ultima dată decât din momentul în care ați împlinit vârsta legală de pensionare din acea țară. De asemenea, dacă ați dobândit drepturi de pensie și în alte țări, veți putea primi părțile corespunzătoare doar în momentul în care ați împlinit vârsta legală de pensionare din țările respective.

De aceea, vă recomandăm să aflați din timp ce se va întâmpla, pentru fiecare țară în care ați lucrat, dacă schimbați data de la care doriți să vă pensionați.

- Continuarea după publicitate -

Dacă nu vă pensionați simultan, valoarea pe care o veți primi s-ar putea modifica. Pentru detalii și consiliere, adresați-vă casei de pensii din țara în care locuiți și/sau din țările în care ați lucrat.

Perioadele de eligibilitate

În unele țări din UE, este obligatoriu să fi lucrat o anumită perioadă pentru a dobândi dreptul la pensia corespunzătoare. În asemenea cazuri, casa de pensii trebuie să aplice principiul cumulării perioadelor, adică să ia în calcul toate perioadele în care ați lucrat în alte țări din UE, ca și cum ați fi lucrat pe teritoriul țării în cauză.

Dacă ați lucrat mai puțin de un an pe teritoriul unei țări

- Continuarea după publicitate -

Întrucât unele țări din UE nu oferă pensii pentru perioade scurte de lucru, s-ar putea aplica o regulă specială: drepturile corespunzătoare perioadei respective nu se pierd, ci sunt luate în calcul pentru stabilirea pensiei în țările în care ați lucrat mai mult timp.

Dacă vă confruntați cu probleme în a obține sumele cuvenite pentru perioadele de cotizare mai mici de un an, luați legătura cu serviciile noastre de asistență.

Calcularea pensiei

Casele de pensii din fiecare țară din UE în care ați lucrat vor analiza contribuțiile pe care le-ați plătit la fondul de pensii din țara respectivă, dar și durata și valoarea contribuțiilor plătite în alte țări.

- Continuarea după publicitate -

Cuantumul la nivel european

Fiecare țară calculează ce pensie ar trebui să vă plătească ținând cont de toate perioadele în care ați lucrat în orice țară din UE. Pentru aceasta, cumulează perioadele în care ați lucrat în toate țările din UE și stabilește pensia teoretică, adică pensia pe care ar trebui să v-o plătească dacă toate contribuțiile ar fi fost vărsate în fondul său de pensii, pe toată durata.

Valoarea rezultată se ajustează apoi pentru a reflecta durata efectivă a perioadelor de cotizare din țara respectivă („prestație pro-rata”).

Cuantumul la nivel național

Dacă îndepliniți criteriile de eligibilitate pentru a primi o pensie de stat într-o anumită țară, indiferent de perioadele în care ați cotizat la fondurile de pensii din alte țări, casa de pensie calculează și pensia națională, cunoscută drept „prestație autonomă”. Autoritatea națională compară apoi prestația pro-rata și prestația autonomă și vă oferă prestația care are valoarea mai mare în țara respectivă.

În cele din urmă, veți primi un formular P1, care va justifica decizia fiecărei țări cu privire la cererea dumneavoastră.

- Continuarea după publicitate -

Plata pensiei

În general, țările care vă plătesc pensii transferă sumele datorate într-un cont bancar din țara dumneavoastră de reședință – dacă locuiți într-una din țările UE. Dacă locuiți în afara UE, ați putea fi nevoit să vă deschideți câte un cont bancar în fiecare dintre țările care vă plătesc pensii.

Pensia de invaliditate și pensia de urmaș

Regulile prezentate mai sus sunt valabile și pentru calcularea pensiilor de invaliditate și de urmaș.

Dacă solicitați o pensie de invaliditate sau o alocație pentru pierderea capacității de muncă, este posibil ca fiecare țară în care ați lucrat să insiste asupra necesității de a vă examina separat dosarul – și să ajungă la un rezultat diferit. În timp ce una dintre țări v-ar putea încadra în gradul I de invaliditate, o alta ar putea să considere că sunteți total apt de muncă.

Pensia de urmaș nu există în toate țările din UE. Dacă soțul sau soția dumneavoastră lucrează în străinătate și contați pe posibilitatea de a obține o pensie de urmaș, verificați dacă astfel de pensii există în țara respectivă.