sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Ambasadoarea României în Spania a verificat condițiile în care trăiesc și muncesc lucrătorii români din agricultură

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - duminică, 7 iunie 2020 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Ambasadoarea României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, a efectuat sâmbătă, 6 iunie, o vizită la ferme din regiunea Andaluzia, pentru a verifica în ce condiții trăiesc și muncesc lucrătorii români. Demnitarul român a publicat pe Facebook imagini din timpul vizitei și a subliniat contribuția muncitorilor români în folosul țării natale: „Acești oameni revin ulterior în țară cu resurse provenind din munca lor desfășurată conștiincios în fiecare zi.”

„Astăzi am vizitat alături de colegii mei, Bogdan Stănescu și Cristina Florea, două ferme gestionate de compania Surexport în provincia Huelva (Andaluzia), Álamo și Tayola, unde am avut ocazia să-i cunosc pe câțiva dintre românii care lucrează în agricultura spaniolă, să fiu în mijlocul lor și să văd la fața locului condițiile în care trăiesc și muncesc”, a scris Gabriela Dancău.

- Continuarea după publicitate -

Ambasadoarea asigură că a atras atenția angajatorilor spanioli în ce privește respectarea condițiilor legale de muncă: „Am vorbit mult și i-am asigurat că ambasada și oficiile consulare ale României în Spania se preocupă de respectarea drepturilor lor și de garantarea condițiilor necesare desfășurării în siguranță a activității. Le-am spus că am vorbit cu patronii spanioli despre aceste lucruri, inclusiv despre necesitatea unei atenții sporite referitoare la condițiile de siguranță suplimentare determinate de riscurile infectării cu coronavirus, iar aceștia mi-au transmis angajamentul lor cu privire la respectarea tuturor reglementărilor legale și contractuale legate de desfășurarea muncii în fermele lor.”

Banii obținuți de lucrători ajung în România

„Dar și că activitatea lor este foarte apreciată de angajatorii spanioli și respectată de autorități. Mulți dintre cei pe care i-am întâlnit astăzi sunt persoane care vin în Spania de peste 10 ani pentru campaniile agricole și revin ulterior în țară cu resurse provenind din munca lor desfășurată conștiincios în fiecare zi”, a adăugat ambasadoarea României în Spania.

- Continuarea după publicitate -

Astăzi am vizitat alături de colegii mei, Bogdan Stanescu și Cristina Florea, două ferme gestionate de compania…

Gepostet von Gabriela Dancau am Samstag, 6. Juni 2020