luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Spania: Presupusul criminal al Danei Leonte a fost eliberat din închisoare pentru o cauțiune de 8.000 de euro

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - marți, 30 iunie 2020 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Sergio Ruiz, în vârstă de 37 de ani, care era concubinul tinerei mame românce din Spania, Dana Leonte, dar și presupusul criminal al acesteia, a fost eliberat astăzi din închisoare după ce a plătit o cauțiune de 8.000 de euro. Inițial, tribunalul a stabilit cauțiunea la 25.000 de euro, reducând-o apoi la 17.000 și, după insistențele avocatului care-l apără pe Ruiz, cauțiunea a fost stabilită la suma de 8.000 de euro.

Bărbatul spaniol a fost pus sub arest preventiv pe data de 28 septembrie, după ce femurul concubinei sale a fost găsit pe câmp, la câțiva kilometri distanță de casa lor și s-a constatat că făcuse două focuri la data în care a dispărut Dana. În plus, poziția GPS telefonului mobil al bărbatului coincidea cu zona unde a fost găsit femurul.

- Continuarea după publicitate -

Încă de la început, Ruiz a insistat că Dana i-a abandonat, pe el și pe fiica lor în vârstă de șapte luni la acea vreme, pentru a fugi de un creditor căruia îi datora 15.000 de euro. Cei doi concubini obișnuiau să trimită mesaje de pe telefonul celuilalt, amândoi știau parola cu care se putea debloca telefonul celuilalt, dar Dana nu făcea greșeli de ortografie și nici nu prescurta cuvintele, lucru pe care concubinul său se pare că îl făcea, iar acesta a fost de altfel altfel unul dintre indiciile care au trezit suspiciuni.

La data de 12 iunie 2019, barul pe care Dana Leonte îl gestiona în Arenas, un oraș din Sierra de Málaga, era deschis de numai două săptămâni. De la aceea dată nu se mai știe nimic de tânăra româncă în vârstă de 28 de ani.  În data de 14 iunie, Sergio s-a prezentat la sediul Gărzii Civile pentru a denunța dispariția concubinei sale.

Sergio Ruiz și Dana Leonte. Sursa foto: diariosur.es

- Continuarea după publicitate -

Pe parcursul interogatoriilor și în urma tuturor dovezilor adunate, anchetatorii au ajuns la concluzia că 45 de minute din acea după-amiază sunt foarte importante. Conform investigatorilor, după ce a scos bani de la un bancomat și a băut o cafea cu o prietenă, Dana s-a întors acasă și a sunat Garda Civilă pentru a denunța că cineva a forțat ușa garajului său. O patrulă a venit la fața locului pentru a efectua verificări, iar la ora 19:15 forțele de ordine au plecat. În acel moment, Sergio plecase deja de la locul de muncă și ce s-a întâmplat în acele trei sferturi de oră, până la ora 20:00, rămâne încă un mister. Cert este că Dana Leonte a fost ucisă exact în acel interval.

Garda Civilă a prelevat resturi biologice din casa în care cei doi locuiau, dar se pare că Ruiz a curățat casa cu înălbitor și a zugrăvit pereții. Potrivit avocatului său, el a făcut asta la zece zile după dispariția tinerei românce pentru că urma să primească o vizită de la Asistența Socială și dorea ca totul să fie prezentabil.

Căutarea Danei Leonte s-a concentrat pe o rază de un kilometru și, ulterior, Ruiz a fost dus de Garda Civilă la cazarma Vélez-Málaga, unde a fost interogat timp de aproape cinci ore. După ce a fost eliberat, bărbatul a insistat că este nevinovat, dar familia Danei Leonte a susținut tot timpul că aceasta nu ar fi plecat de bunăvoie fără fiica sa și l-a acuzat pe Sergio că a omorât-o. Între timp, persoana care i-a împrumutat femeii românce cei 15.000 de euro a negat în fața Gărzii Civile că s-a apropiat vreodată de locuința ei.

Florin Leonte, fratele româncei dispărută în Spania, care se presupune că a fost ucisă de concubinul său spaniol. Sursa foto: diariosur.es

Potrivit presei locale, Ruiz are patru plângeri anterioare depuse împotriva sa, unele cu ordine de restricție, pentru maltratarea a trei foste concubine, iar anchetatorii îl definesc în rapoartele lor ca fiind „violent, mincinos, fals și cu trăsături psihopatice”.

- Continuarea după publicitate -

În diferitele căutări efectuate după dispariția Danei, anchetatorii au găsit zeci de oase, deși unele erau de origine animală, iar altele de origine necunoscută. Institutul de Medicină Legală din Malaga a examinat atât oasele de de origine necunoscută, cât și pe cele de origine umană. Criminaliștii au trimis pe cele pe care le-au considerat a fi umane la Serviciul de Criminalistică a Gărzii Civile care a făcut legătura dintre femurul găsit în octombrie 2019 cu ADN-ul româncei dispărut.

Garda civilă a găsit mai multe fragmente de oase umane, corespunzătoare coloanei vertebrale și membrelor, în zona unde se făceau căutări pentru a găsi trupul neînsuflețit al Danei Leonte. Căutările au fost intensificate începând cu data de 18 septembrie în anumite zone din apropiere de Arenas. La operațiuni au participat câini dresați, specializați în găsirea urmelor biologice, precum și scafandri, salvamontiști și membri ai grupurilor Seprona. Restul corpului nu a fost găsit încă și nici obiectele personale ale femeii sau telefonul mobil. Pandemia de coronavirus a paralizat căutările însă, iar familia Danei speră ca acum să se reia căutarea în zonă.

La toate aceste dovezi se mai adaugă și o bâtă de baseball care a fost găsită în timpul căutărilor și pe care criminaliștii au găsit părul și sângele tinerei românce. Polițiștii spanioli suspectează că Ruiz ar fi folosit-o pentru a lovi-o pe Dana în cap, iar după ce a ucis-o a măcelărit-o.

Judecătorul a considerat însă că probele împotriva bărbatului spaniol, „oricât de solide și argumentate ar putea apărea, permit o suspiciune puternică, dar nu o asigurare acceptabilă cu privire la autorul crimei”.