vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Accident în Spania între un autocar și un TIR. Șofer român decedat în urma impactului

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - miercuri, 21 decembrie 2022 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un șofer de TIR de naționalitate română, în vârstă de 62 de ani, a decedat luni, 19 decembrie, după ce camionul său s-a ciocnit pe autostrada spaniolă A-6 de un autocar cu 55 de pasageri care staționa. Accidentul s-a produs la kilometrul 247 al autostrăzii A-6 în apropierea localității Villalobos din provincia Zamora (comunitatea autonomă Castilia-Leon).

Autocarul, care părăsise capitala la ora 14:00, a suferit în prealabil un alt accident în care a fost implicată o mașină sport. În plus, trei pasageri din autocar au fost răniți, iar doi dintre ei au trebuit să fie transportați la spitalul orașului Benavente, potrivit publicației La Nueva Espana.

- Continuarea după publicitate -

Accidentul inițial s-a produs când mașina sport, condusă de o femeie, a depășit autobuzul. După cum ea însăși i-ar fi mărturisit ulterior șoferului autocarului, ar fi simțit somnolență în timpul mersului și, când a revenit pe banda dreaptă, mașina ei a lovit ușor fața autobuzului din partea stângă, fără ca niciunul dintre șoferi să piardă complet controlul vehiculelor respective.

Ambii conducători auto s-au oprit pe banda de urgență și au inițiat procedurile de completare a rapoartelor de daune pentru companiile lor de asigurări. În timp ce făceau acest lucru, la aproximativ ora 17:45 după-amiază, camionul condus de conaționalul nostru, care transporta o încărcătură de sare, și-a calculat defectuos traiectoria de depășire a autocarului și a acroșat întreaga parte laterală stângă a acestuia.

Toate geamurile de pe partea stângă și cele din spate au fost sparte, ceea ce a speriat serios pasagerii care, conform reglementărilor în vigoare, au rămas în interiorul autobuzului în timp ce rapoartele accidentului inițial tocmai erau finalizate.

- Continuarea după publicitate -

„Toate geamurile autobuzului au explodat, suntem plini de sticlă și unii pasageri sunt foarte tulburați de ceea ce s-a întâmplat. Dacă ne-ar fi lovit în timpul mersului, ne-am fi răsturnat”, a declarat actrița și crainica spaniolă Ana Blanco care se afla în autocar, potrivit epe.es.

Șoferul camionului a pierdut controlul volanului și vehiculul său a ajuns răsturnat în zona mediană a autostrăzii, pierzând o parte din marfă și combustibil din rezervor, motiv pentru care a fost necesară împrăștierea lichidului neutralizant pe carosabil.

Sursa foto: La Nueva Espana

Românul a rămas blocat în cabină și, deși inițial s-a spus că ar fi doar rănit, decesul a fost confirmat ulterior. Restul călătorilor au fost transferați într-un alt autocar al companiei de transport, pentru a-și finaliza călătoria.