Alex, mort în Spania la numai 27 de ani. „Drum lin spre cer, dragul meu!”
Alex, un tânăr român în vârstă de 27 de ani, și-a pierdut viața în urma unui tragic accident rutier care a avut loc sâmbătă, 2 martie, pe autostrada A5, în provincia Toledo, Spania.
Conform vasiledale.ro, Alex era originar din Maramureș și se mutase în Spania acum câțiva ani, în căutarea unei vieți mai bune, la fel ca mulți alți români.
Acolo, reușise să-și găsească un loc de muncă de care era mulțumit și încerca să-și construiască o nouă viață.
Tragedia s-a produs sâmbăta trecută, în jurul orei 17:27, când 10 vehicule, inclusiv mașina conaționalului nostru, au fost implicate într-un carambol devastator pe autostradă, în direcția Madrid, în zona localității Casarrubios del Monte (Toledo), informează publicația spaniolă ENCLM.
În urma accidentului, patru persoane au fost rănite, iar tânărul român a fost declarat decedat la fața locului.
La intervenție au participat polițiștii de la Garda Civilă, echipe medicale de prim-ajutor și pompierii din Illescas și Santa Olalla, dar, din păcate, nu au reușit să-i salveze viața.
Vestea morții lui Alex a fost un șoc pentru toți cei care l-au cunoscut.
Familia și prietenii sunt copleșiți de durere și nu pot accepta pierderea. Mesaje de condoleanțe și de tristețe au fost postate pe rețelele de socializare. Unul dintre apropiați a transmis:
„Drum lin spre cer, dragul meu nepoțel! Nu-mi vine să cred că nu mai ești printre noi. Mi se rupe inima după tine… Ieri am vorbit cu tine ultima dată și mi-ai promis că vei veni acasă în august. Doamne!”.
Aceste cuvinte reflectă durerea profundă a celor dragi față de pierderea prematură a lui Alex, un tânăr care avea întreaga viață înainte.