Anglia: Român beat la volan, conducea pe contrasens. „În România conducem pe cealaltă parte”
Cosmin Mirea, în vârstă de 34 de ani, care este rezident în Birmingham, Marea Britanie, a pierdut dreptul de a conduce autoturisme pentru o perioadă de 17 luni și a primit o amendă usturătoare după ce a fost prins de polițiștii britanici beat la volan și conducând pe sens opus. Bărbatul a fost oprit de polițiști în data de 6 octombrie 2019, în timp ce se afla la volan pe Vine Place, în Sunderland.
Mirea, care avea o alcoolemie în aerul expirat de două ori mai mare decât permite legea, a ajuns astfel la tribunal, scrie Sunderland Echo, unde a ales să se apere singur, fără ajutorul unui avocat. Bărbatul român și-a recunoscut vina în fața judecătorului, punând totodată gestul de a conduce pe contrasens pe seama faptului că în România se conduce pe partea dreaptă a drumului, în timp ce în Marea Britanie se conduce pe stânga.
„Cred că mă aflam pe partea greșită a drumului fiindcă în România conducem pe cealaltă parte”, a spus Cosmin Mirea în tribunal.
Pentru fapta sa, românul a primit o amendă în valoare de 692 de lire sterline și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 17 luni, mai scrie sursa citată.