Anglia: Viorel a murit într-un accident de mașină în timp ce se întorcea de la muncă. Apelul familiei îndurerate
„În seara zilei de 22 noiembrie 2019, familia noastră a fost lovită de o tragedie care ne va schimba viața pentru totdeauna. Cumnatul meu, Viorel Petroi, în vârstă de 48 de ani, se întorcea acasă de la servici când a fost lovit de o mașină. Atât Viorel, cât și șoferul mașinii au murit la fața locului.”
Așa începe strigătul de ajutor din partea unei familii din Craiova al cărui tată, soț, fiu și cumnat a plecat la muncă în Anglia pentru a-și putea întreține familia și a-și ajuta părinții care au vârste de peste 80 de ani. Raluca, soția lui Viorel suferă de diabet și părinții lor sunt și ei bolnavi, iar toți banii munciți de conaționalul nostru în străinătate erau trimiși în țară pentru a-și ajuta familia.
Ultimii bani care i-au rămas bărbatului român i-a cheltuit pe un bilet de avion pentru a se întoarce în România peste câteva săptămâni, unde urma să petreacă sărbătorile de iarnă cu cei dragi. Din păcate însă, în seara zilei de vineri românul nostru a fost accidentat mortal de o mașină, iar pentru familia lui sărbatorile din acest an vor fi cele mai triste pe care le-a avut vreodată.
„Familia lui locuiește în România, dar Viorel lucra în Anglia. Era un bărbat prietenos, muncitor, dintr-o familie modestă, care făcea tot ce-i stătea în putere pentru a oferi o viață mai bună surorii mele care suferă de diabet și fiicei lor, Denisa. Lucra de puțin timp în Norwich, Marea Britanie și abia a reușit să economisească suficienți bani pentru a cumpăra un bilet de avion ca să vină acasă peste câteva săptămâni, de Crăciun. În loc să sărbătorim sărbătorile cu toții împreună. acum trebuie să-i organizăm funeraliile”, povestește îndurerată cumnata lui Viorel, Alina.
„Pe lângă faptul că trebuie să organizăm și să găsim bani pentru repatrierea trupului neînsuflețit al lui Viorelm, care va trebui să traverseze toată Europa, trebuie să plătim și pentru înmormântarea sa în România. Denisa, care a împlinit de curând 18 ani, avea planuri pentru a merge la facultate, dar acum trebuie să trăiască tot restul vieții sale fără iubitul ei tată, fiind nevoită în același timp să aibă grijă și de mama ei. Părinții lui Viorel, amândoi în vârstă de 80 de ani și grav bolnavi, sunt acum extrem de îndurerați și încearcă să proceseze tragica veste din acest weekend, la fel ca și noi”, mai povestește Alina.
Conform celor relatate de cumnata lui Viorel, acesta nu avea asigurare de viață sau bani economisiți pentru a acoperi cheltuielile repatrierii. Costurile preconizate atât pentru transportul trupului neînsuflețit cât și pentru înmormântare, sunt de cel puțin 10.000 de euro, ceea ce înseamnă aproape salariul pe un an la locul de muncă pe care conaționalul nostru îl avea în Anglia.
„Solicităm donații doar pentru a ne ajuta în această perioadă dificilă, astfel încât să-l putem aduce pe Viorel din nou lângă familia sa din România și să îi oferim o înmormântare adecvată”, încheie Alina.
Cine dorește să ajute această familie pentru a repatria și înormânta cum se cuvine trupul fără viață al românului nostru poate dona prin intermediul platformei de donații Go Fund Me, unde Alina a creat o campanie de strângere de fonduri în speranța că oamenii cu suflet bun și milostivi nu vor rămâne indiferenți la durerea soției, fiicei și părinților lui Viorel.