vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Austria: O româncă a scăpat de moarte ca prin minune după ce a căzut pe o distanță de 200 de metri de pe vârful unui munte

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 23 ianuarie 2020 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Aflată alături de soțul ei la o altitudine de 3.105 metri pe vârful Baumbachspitze din Austria, o turistă româncă de 29 de ani a fost la un pas de moarte joi, 23 ianuarie 2020, după ce a căzut pe o distanță de 200 de metri. Soțul femeii a alertat imediat echipele de salvare, iar femeia a fost recuperată în scurt timp de pe terenul abrupt pe care rămăsese blocată.

Potrivit ziarului austriac Heute, conaționala noastră și soțul ei au pornit de la stația de munte a ghețarului Mölltal spre vârful Baumbachspitze în jurul orei 10:30 din această dimineață pentru a face câteva fotografii de la înălțime. La un moment dat însă, tânăra româncă a alunecat brusc și a căzut pe un teren abrupt, încercând din răsputeri să blocheze căderea cu mâinile și încălțăminte de schi. Din fericire, după ce a alunecat o distanță de 200 de metri, a reușit într-un final să blocheze căderea.

- Continuarea după publicitate -

Soțul femeii a alertat imediat salvamontiștii care, cu ajutorul unui elicopter, au reușit să o recupereze pe românca noastră și au transportat-o apoi la spitalul BKH Lienz pentru îngrijiri medicale. În mod miraculos, femeia a suferit doar câteva răni ușoare în urma accidentului.