Belgia anunță noi măsuri privind condițiile de intrare în țară. „Numai pentru scopuri esențiale”
Autoritățile belgiene au anunțat noi măsuri cu privire la condițiile de intrare pe teritoriul Belgiei, în contextul pandemiei de COVID-19, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România. Noile reguli au intrat în vigoare începând de astăzi, 27 ianuarie 2021.
Potrivit sursei citate, „în perioada 27 ianuarie – 1 martie 2021, sunt permise călătoriile spre Regatul Belgiei numai pentru scopuri esențiale, fiind autorizate doar următoarele tipuri de deplasări:
1. din motive familiale (decese, căsătorii, regrupare familială, custodia copiilor etc.);
2. din motive umanitare (în scop medical, asistență persoane vulnerabile etc.);
3. pentru studii (cercetători, studenți, stagiari, elevi etc.);
4. deplasările rezidenților transfrontalieri;
5. călătoriile de afaceri sau profesionale;
6. din alte motive urgente (motive juridice, relocări etc.).”
„Așadar, în perioada menționată, nu sunt permise călătoriile în scop turistic sau recreativ”, mai precizează MAE.
Persoanele care sosesc în Regatul Belgiei trebuie să prezinte, de asemenea, o declarație pe propria răspundere pentru a justifica motivul deplasării, disponibilă la adresa: https://www.info-
Totodată, pe lână obligația de a prezenta un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția COVID-19, persoanele care nu sunt rezidente Belgia au obligația de a se testa atât la intrarea pe teritoriul belgian (un test PCR sau un test antigen rapid), cât și în cea de-a șaptea zi de carantină (perioada măsurii carantinei fiind modificată la 10 zile).
„Astfel, măsura carantinei poate fi redusă la minimum șapte zile, cu condiția obținerii unui rezultat negativ al testului efectuat, cel mai devreme, în a șaptea zi de la începutul perioadei de carantină”, se mai arată în comunicatul MAE.
Testul solicitat la intrarea pe teritoriul Belgiei trebuie să fie efectuat cu maximum 72 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian, într-un laborator acreditat din statul de proveniență, certificat de un medic sau farmacist biolog și emis într-una din limbile franceză, neerlandeză, germană sau engleză, în format fizic (tipărit) sau electronic (și să poată fi consultat imediat).
Toate celelalte măsuri anunțate anterior cu privire la regimul aplicabil persoanelor rezidente în Regatul Belgiei rămân în vigoare. Condițiile de călătorie în Regatul Belgiei în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile la următoarea pagină de internet: www.mae.ro/node/
Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 și 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 0032(0)2 344 0854.