Câștiga 200 de sterline pe zi în Anglia, dar s-a întors în România pentru a-și îndeplini un vis. „Locul meu este aici, între dealuri, la aer curat”
Un român întors în țară din Marea Britanie își transformă economiile strânse la volanul camioanelor într-o investiție agricolă în județul Gorj.
Alin Mihu, 33 de ani, stabilit timp de un deceniu la Coventry, a lucrat ca șofer pentru companii precum Hermes, Amazon și Eddie Stobart, unde, după cum a declarat pentru Anunțul UK, „niciodată n-am câștigat mai puțin de 200 de lire pe zi”.
A renunțat însă la salariul sigur pentru a-și împlini „visul de acasă”: o fermă de prepelițe în satul Talvești, comuna Drăguțești.

„Am muncit pentru Hermes, pentru Amazon și pentru Eddie Stobart și în nicio zi în Anglia nu am câștigat mai puțin 200 lire.
N-a fost ușor, dar am strâns mereu din dinți, să pun bani de-o parte și, într-un final, am renunțat la salariul meu destul de bun ca să-mi îndeplinesc un vis în țara mea”, a spus Alin.
El și soția sa s-au întors în România, au cumpărat terenul, au ridicat o hală și susțin că au deschis prima fermă de prepelițe din județul Gorj.

Proiectul, care se numește „Prepelițe Faine” este „la jumătatea drumului”, dar planurile sunt ambițioase: „În următorii doi – trei ani sper ca ferma mea să aibă peste 20.000 de prepelițe și să fie una dintre cele mai mari din țară. Investiția totală o estimez la peste 50.000 de lire”, spune antreprenorul.
Tânărul antreprenor afirmă că a fost sprijinit constant de autoritățile locale din Talvești și Drăguțești: „Am fost deschis încă de la început. Le-am spus la oameni ce planuri am, le-am spus că vreau ca în județul Gorj să existe una dintre cele mai mari ferme de prepelițe din România și am avut parte de o susținere incredibilă.
Pe această cale mulțumesc domnului primar Dumitru – Ion Popescu și vreau ca lumea să știe că dacă ești om onest și vrei să construiești ceva frumos poți avea susținerea autorităților și în România.”
Fostul șofer de camion are, potrivit propriilor afirmații, certificat de producător autorizat și a început deja să vândă ouă și pui de prepeliță, cu obiectivul ca, „în viitorul cât mai apropiat”, produsele sale să ajungă și pe rafturile marilor supermarketuri.

„Am câștigat bani frumoși în Anglia și o să am mereu respect pentru această țară, dar România e mult mai frumoasă, iar locul meu este aici, între dealuri, la aer curat”, a mai spus Alin Mihu, care este căsătorit și are doi copii.