„Cu colindul prin străini”, emoționanta poezie a unei românce din Italia
Într-un sat uitat de lume, la o casă cu pridvor Doi bătrâni așteaptă veste să le dea copiii lor. Că…
Într-un sat uitat de lume, la o casă cu pridvor Doi bătrâni așteaptă veste să le dea copiii lor. Că…
Filmul „Maria, Regina României”, a cărui premieră în cinematografe a avut loc pe 8 noiembrie în acest an își continuă…
Românul Cristian Măcelaru a fost numit director muzical al Orchestrei Naționale a Franței. La 39 de ani, dirijorul român va…
Alexandra Antipa are 34 de ani, este originară din Brăila și în momentul de față trăiește în Germania alături de…
Despre Maximilian Daniel Nica, un român în vârstă de 32 de ani din Oradea, județul Bihor, care a emigrat în…
Actrița româncă Olimpia Melinte interpretează rolul unui asasin profesionist în filmul Sordo/The (Silent) War, în regia lui Alfonso Cortés-Cavanillas, care…
Din dorurile și lacrimile românilor care pleacă peste hoatre, dar și ale părinților sau fiilor rămași în urmă, se nasc…
Adrian Ghenie este un pictor român contemporan care locuiește în Berlin. Și-a împărțit până în 2013 viața între România și…