joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Concubina unui român, moartă în Italia după ce a căzut în gol de la etajul trei. Bărbatul este acuzat că a ucis-o

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 11 octombrie 2024 Etichete: , , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Ion Gavrilă, un bărbat de 49 de ani de naționalitate română, va fi judecat în Italia pentru omorul voluntar al concubinei sale, Maria Roșca, o femeie originară din R. Moldova și în vârstă de 46 de ani.

Maria Roșca și Ion Gavrilă.

- Continuarea după publicitate -

Crima s-a petrecut la data de 30 ianuarie 2022, în localitatea Riva del Garda, din provincia italiană Trento, unde femeia a căzut de la fereastra apartamentului său de la etajul trei, situat pe via Fiume.

Potrivit Trento Today, autoritățile au presupus inițial că ar fi fost un accident sau un gest extrem, dar noi dovezi recente au schimbat complet direcția anchetei.

Clădirea în care cuplul locuia.

- Continuarea după publicitate -

În jurul orei 22:30 din seara respectivă, Maria Roșca a fost găsită grav rănită pe trotuarul de pe stradă.

Vecinii și fiul ei cel mare au ajuns imediat la fața locului, iar echipele de salvare au reușit să o resusciteze.

Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Santa Chiara din Trento, dar a murit câteva ore mai târziu din cauza rănilor severe.

Partenerul femeii moldovence, Ion Gavrilă, care se afla în apartament în momentul incidentului, a declarat inițial că aceasta fuma o țigară în timp ce el se afla în altă cameră atunci când s-a petrecut dramaticul incident.

Cu toate acestea, anchetatorii au observat câteva contradicții în declarațiile bărbatului român și au devenit și mai suspicioși apoi când au observat unele semne de pe pielea acestuia.

- Continuarea după publicitate -

În plus, o înregistrare video capturată de o cameră de supraveghere din zonă a dezvăluit un detaliu crucial.

Filmarea, trimisă la Laboratorul de Investigații Electronice al Poliției Științifice din Roma, conținea sunete neclare ale unei conversații între două persoane cu puțin timp înaintea tragediei.

După ce zgomotele de fundal au fost eliminate, experții au reușit să distingă clar vocea Mariei Roșca și cea a partenerului său, surprinse în mijlocul unei certe aprinse, chiar înainte ca femeia să cadă de la fereastră.

Această probă audio a jucat un rol decisiv în schimbarea direcției anchetei, mai precizează sursa citată.

- Continuarea după publicitate -

Judecătorii au decis că sunt suficiente dovezi pentru a-l trimite pe Gavrilă în fața instanței, acuzându-l de omor voluntar.  Procesul va începe la data de 25 martie în fața Curții cu Jurați.

Aceasta marchează o schimbare semnificativă în cazul inițial considerat un accident tragic sau un posibil suicid.

Ancheta a arătat că moartea Mariei Roșca ar fi fost rezultatul unui conflict violent care a escaladat fatal.