Condițiile de muncă ale lucrătorilor agricoli sezonieri dezbătute în Parlamentul European
Cazurile în care muncitori sezonieri au fost puși în situația de a lucra în condiții improprii și riscau să se infecteze cu SARS COV-2 au intrat în atenția Parlamentului European. După mai multe rapoarte legate de abuzul acestei categorii de lucrători, autoritățile de la Bruxelles vor să le protejeze drepturile, informează Mediafax.
Comisia de Muncă și Afaceri Sociale va dezbate marți, 26 mai, situația lucrătorilor transfrontalieri, în prezența comisarului european pentru muncă, Nicholas Schmit. Europarlamentarii vor să afle în ce măsură este adevărat că lucrătorii sezonieri nu beneficiază de măsuri de protecție împotriva infectării și nu sunt plătiți pentru orele suplimentare efectuate. Este vizată sănătatea și siguranța acestor lucrători care sunt esențiali pe timpul pandemiei. Ei sunt o prezență constantă în fermele din Germania, Franța, Spania și alte state membre UE.
„Ca urmare a posibilelor informaţii îngrijorătoare despre situaţia precară cu care se confruntă sute de mii de angajaţi transfrontalieri şi sezonieri în UE, eurodeputaţii vor dezbate cu Josip Aladrović, ministrul croat al Muncii şi Pensiilor, cu Nicolas Schmit, comisar UE pentru Locuri de muncă şi Drepturi sociale, şi cu Jordi Curell Gotor, director executiv interimar al Autorităţii Europene a Muncii, despre modalităţi de protejare a drepturilor la muncă, a sănătăţii şi siguranţei acestor angajaţi esenţiali în timpul pandemiei”, a transmis Parlamentul European.
În perioada stării de urgență, aproximativ două mii de români au primit permisiunea de a lucra la cules de sparanghel în Germania, în condiții de muncă discutabile.