Copilul unor români plecați la muncă în străinătate ucis de un patron din sat care voia să-i dea o lecție
Fiul unor părinți români plecați la muncă în străinătate a fost găsit fără viață la opt zile după dispariţie. Sebi, cum îi spuneau apropiaţii, avea doar 14 ani și a fost omorât cu cruzime de un om de afaceri din satul Guşiţei, comuna Dimitrie Cantemir, județul Vaslui, care a vrut „să-i dea o lecţie” băiatului pe care s-o ţină minte, scrie Adevărul.
Sebastian Petruț Gaiță a murit sub ploaia de lovituri a lui Dan Mîcnea, bărbat în vârstă de 39 ani, despre care sătenii au numai cuvinte frumoase: un „om înstărit”, „cu o familie superbă”.
Familia victimei este îngrozită de cele întâmplate, mama lui Sebi, însărcinată în şase luni, venise încă de duminică în ţară. Aflată în Cipru, femeia făcea apeluri disperate pe reţelele de socializare, solicitând cunoscuţilor să o ajute la găsirea fiului.
Dispariția băiatului
Sebi era crescut de o bunică, părinţii săi fiind la muncă în străinătate. Băiatul mai avea comportamente rebele, însă niciodată nu fugise de acasă. El era bănuit că în luna noiembrie, anul trecut, ar fi spart un magazin din sat, alături de alţi doi băieţi şi i-ar fi dat foc. Era chiar magazinul afaceristului Dan Mîcnea. Poliţiştii făceau cercetări în acest caz, iar bunica se temea că nepotul ar fi fost „săltat de poliţişti”, de aceea a reclamat dispariţia băiatului abia după două zile de când nu mai știa nimic de el.
Ultima dată Sebi a fost văzut în viaţă pe 23 februarie. Era împreună cu alţi băieţi pe uliţele din sat, când patronul magazinului pe care l-a spart anul trecut l-a luat la rost. Adolescentul a rămas singur cu afaceristul şi de atunci nimeni nu mai ştia nimic despre el. După ce pe 25 februarie bunica a reclamat dispariţia la Poliţie, martorii au relatat poliţiştilor episodul cu patronul magazinului din sat. Dan Mîcnea a confirmat întâlnirea însă a invocat că s-a despărţit de băiat, fără a şti încotro a luat-o.
Afaceristul a fost testat cu aparatul poligraf („detectorul de minciuni”)
Au urmat mai multe zile de investigaţii ale poliţiştilor, iar suspiciunile anchetatorilor se îndreptau în mare măsură împotriva afaceristului care fusese ultimul văzut în compania băiatului. Cum nu reuşeau să obţină informaţii de la acesta, poliţiştii i-au propus să efectueze testarea cu poligraful și Mîcnea a fost de acord, crezând că va reuşi să păcălească „detectorul de minciuni”. Dan Mîcnea a picat testarea poligraf, manifestând comportament simulat la întrebarea referitoare la dispariţia băiatului, dar a continuat să susțină că este nevinovat.
La interogatorii și-a recunoscut fapta
În urma interogatoriului cu comisarul Florin Graur, unul dintre cei mai vechi criminalişti din judeţul Vaslui, Dan Mîcnea și-a recunoscut fapta. El i-a condus pe poliţişti la locul unde se afla cadavrul, o râpă adâncă de peste 30 de metri, din satul Oţeleni, comuna Hoceni, localitate situată la peste 15 kilometri de satul băiatului. Mîcnea copilărise în Oțeleni și cunoştea râpa unde era aproape imposibil să calce picior de om.
Bărbatul de 39 de ani a recunoscut că pe 23 februarie, la amiază, s-a întâlnit cu Sebi şi i-a cerut să îi spună cum a acţionat în luna noiembrie, anul trecut, când i-a spart magazinul şi pe unde a mers. Mîcnea dorea să facă o anchetă pe cont propriu, el susținea că în urma spargerii i-ar fi dispărut din magazin 3.100 de euro, 2.700 de lei şi diverse produse.
Sebi, aflat pe o bicicletă, a mers pe un traseu până într-o pădure pentru a-i arăta bărbatului pe unde au fugit și cum s-au ascuns în noaptea spargerii magazinului. I-a indicat un drum, apoi s-a răzgândit şi a indicat o altă direcţie. Convins că băiatul îl păcăleşte, bărbatul a luat un par din pădure şi a început să îl lovească cu brutalitate.
„A declarat că a lovit victima cu lemnul respectiv de vreo sută de ori, peste mâini şi picioare. Cadavrul prezintă multiple leziuni, cauzele exacte ale decesului, dinamica şi numărul loviturilor vor fi stabilite cu exactitate de către medicul legist, în urma efectuării necropsiei”, a precizat Alice Ruja, procurorul de caz.
Mîcnea a precizat că a abandonat victima în pădure şi s-a întors la domiciliu
Seara târziu, bănuind că băiatul ar fi putut muri din cauza loviturilor sale a decis să se reîntoarcă în pădure și a luat de acasă o pătură cu el. În momentul în care a ajuns la locul agresiunii, a găsit băiatul mort cu bicicleta lângă el. A înfăşurat cadavrul într-o pătură, apoi l-a pus pe bicicleta şi a pornit la drum prin pădure în căutarea unui loc pe care să nu-l găsească nimeni.
A mers în toiul nopţii prin pădure, cărând victima pe bicicletă pe o distanță de peste 15 kilometri. În ciuda traseului anevoios a ajuns în râpa din satul Oţeleni, unde a decis să arunce trupul neînsufleţit al băiatului.
„A coborât în râpă a împins victima după un copac, apoi a acoperit-o cu frunze şi pământ. De sus, cadavrul nu era vizibil. Râpa are o adâncime de 30-40 de metri, plină de vegetaţie uscată, accesul este foarte dificil. De altfel, pentru scoaterea cadavrului din râpă am apelat la pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui”, a mai precizat procurorul de caz.
După ce a scăpat de corpul neînsuflețit al băiatului, bărbatul a decis să îşi acopere şi urmele, el a dat foc păturii, iar bicicleta victimei a aruncat-o într-un canal de colectare a apei. Anchetatorii recunosc că dacă autorul nu ar fi indicat locul, şansele găsirii cadavrului ar fi fost mici.
Dan Mîcnea a fost reţinut sub acuzaţia de omor calificat și riscă ani grei de închisoare.