Dramele muncitorilor români exploatați în Germania: „Ne-au dat afară cu doar o parte din lucrurile noastre și ne-au jefuit”

Ajutat de geograful economic de origine română, Alexandru Firus, jurnalistul Von Ludger Fittkau de la cotidianul german Deutschlandfunk, a trecut în revistă condițiile de muncă oferite de Germania muncitorilor români și bulgari în domeniul construcțiilor și curățeniei. Vă prezentăm impresiile și concluziile acestuia.

Sărăcia are multe fețe, la fel ca și modalitățile de exploatare a muncitorilor sosiți din Europa de Est, în speranța unui salariu mai bun. Din păcate, acest fenomen există chiar și într-o țară bogată, precum Germania. Cei afectați de această exploatare descriu modul în care li se refuză până și drepturile de bază. În schimb, în caz de urgență, nimeni nu vrea să știe nimic despre ei.

Statistica oficială este destul de relativă. Numărul exact al milioanelor de oameni care își părăsesc propriile țări pentru a lucra în Germania este greu de estimat. În timpul pandemiei, mulți astfel de lucrători migranți au fost, de asemenea, forțați să se întoarcă în țările lor de origine. La ora actuală, un singur lucru este cert: condițiile de viață și de muncă actuale lasă de dorit în majoritatea cazurilor.

Cu mai mulți ani în urmă, Fundația Hans Böckler, afiliată sindicatului muncitorilor, scria că valorile europene ale securității sociale și ale cazării decente au fost, de asemenea, călcate în picioare în Germania. S-a schimbat ceva până în ziua de azi?

Alexandru Firus, geograf economic cu expertiză în migrația legată de muncă și absolvent al Universității din Frankfurt pe Main (Hesse), stă de vorbă la un ceai cu Constantin, un român în vârstă de 41 de ani, într-un snack-bar turcesc dintr-un cartier muncitoresc din orașul german.

Constantin își amintește țările europene în care a lucrat ca muncitor migrant pe șantiere în ultimii ani: „Belgia, Cehia, Cipru, Italia. Aș fi crezut că aici e la fel ca în Belgia, Italia, Cipru, unde a fost mai bine.”

Dar nu este deloc așa, deoarece nimic nu este în regulă în Frankfurt pentru Constatin. El spune: „Nu aș fi crezut niciodată că oamenii pot fi epuizați fizic pe un șantier german, doar pentru a economisii banii cheltuiți pe o macara care, de fapt, ar fi necesară.”

Pentru a compensa această deficiență, el trebuie să abordeze situația în mod corespunzător. Cum spune cu cuvintele lui: „De ce să mai închiriez o macara, când am românii ăștia proști care oricum își rup spinarea?”

Alexandru Firus, cel care a făcut posibilă conversația cu Constatin, a studiat geografia economică la Frankfurt pe Main și lucrează pentru Institutul PECO e.V. care se prezintă pe site-ul său ca „o instituție de învățământ legată de sindicat.” Institutul consiliază lucrătorii migranți din Europa de Est.

De cele mai multe ori, nicio protecție prin contracte colective

Alexandru Firus estimează că aproximativ 50.000 de muncitori români lucrează în prezent pe șantierele germane – deseori fără protecția contractelor colective. Firus observă că aceste companii, care sunt deseori controlate de cetățeni sârbi, refuză muncitorilor români plata în continuare a salariilor în caz de boală, precum și alocațiile de concediu sau pentru copii.

Muncitorii din construcții ar fi, de asemenea, obligați să lucreze ilegal pe scară largă, spune el: „Aș spune că asta se întâmplă la nivel național. Auzim astfel de povești despre concedii fără plată din Freiburg, Mannheim, auzim din Bavaria, avem aceeași structură ca a unei mafii.”

Autoritățile vamale germane vorbesc și despre „crima organizată” din construcții, cu un accent deosebit pentru landul Hesse și zona Rin-Main. În toamna anului trecut, biroul vamal principal din Giessen și parchetul din Kassel au avut peste 500 de investigatori vamali, polițiști și controlori fiscali care au percheziționat 44 de apartamente și spații comerciale, majoritatea din Hesse. Biroul vamal principal din Giessen a informat în scris atunci:

„Gruparea infracțională este acuzată de fraudă comercială și evaziune fiscală de milioane, privind taxele și contribuțiile la asigurările sociale. Se spune că aceștia au derulat contracte de construcție pe întreg teritoriul Germaniei cu muncitori nedeclarați și personal ilegal. Astfel, au reținut contribuțiile și impozitele la asigurările sociale de aproximativ 2,5 milioane de euro din fondurile de asigurări sociale și de la autoritățile fiscale.”

Amenințările cu violența fizică sunt la ordinea zilei

Muncitorii migranți sunt principalele victime ale acestor infracțiuni. Aceștia sunt deseori amenințați cu violența fizică, dacă sunt prinși cooperând cu autoritățile, menționează Alexandru Firus. El traduce ceea ce descrie un muncitor român în construcții, care a vrut să rămână anonim: „Un sârb mi-a spus că ei sunt acolo de 20 de ani, iar noi suntem nou veniți, cu scopul de a ne arăta clar cine conduce acolo. Pe acel șantier.”

Potrivit lui Firus, marile firme de construcții, care primesc și contracte publice, încheie în mod regulat contracte cu subcontractanți dubioși, pentru că astfel își pot face ofertele către clienți mai favorabile. Acest lucru este foarte frustrant pentru muncitorii români din construcții, deoarece suferă de pe urma acestor structuri care includ deseori lipsa cazării, iar acest lucru este foarte frustrant, spune Firus: „Ei se văd pe ei înșiși ca victime și ca pe un grup asuprit.”

În plus, muncitorii sunt prea puțin protejați de autoritățile germane, chiar și în căminele unde sunt cazați de companiile de construcții. Alexandru Firus l-a ajutat pe Constatin să raporteze poliției din Frankfurt un furt din camera sa de cămin, în care ar fi fost implicată o altă firmă de construcții.

Firus povestește despre atacul asupra muncitorului migrant din România: „Locuia în căminul companiei, dar nu era chiar al companiei, fiind închiriat de la o altă firmă care era proprietarul de drept. Iar această firmă a angajat noi muncitori din străinătate, la scurt timp după ce românul fusese cazat. În final au înțeles că nu au suficiente opțiuni de cazare pentru toți acei oameni. Astfel încât cei care aparțineau de firma ce subînchiriase căminul, au fost alungați.”

În timp ce Alexandru Firus relatează, Constantin arată o fotografie de pe telefonul său mobil, cu ușa spartă a camerei lui: „Ne-au dat afară cu doar o parte din lucrurile noastre și ne-au jefuit”.

Investigațiile efectuate de parchetul din Frankfurt pe Main sunt încă în curs de desfășurare, a aflat jurnalistul de la Deutschlandfunk, atunci când a întrebat ce măsuri au fost luate în acest caz.

Mai prost plătiți decât germanii

Lea-Maria Löbel lucrează pentru Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.), o agenție specializată a Națiunilor Unite cu sediul la Geneva. O.I.M. are 187 de state membre care reunesc același număr de reprezentanți ai angajatorilor și angajaților, pentru a atinge standarde internaționale comune de muncă și sociale.

În special țările din Uniunea Europeană beneficiază foarte mult de pe urma lucrătorilor migranți, potrivit lui Löbel: „24% dintre lucrătorii migranți sunt localizați în nordul, vestul și sudul Europei. Ei reprezintă 18,4% din populația activă de acolo. Și au, de asemenea, o rată de participare a forței de muncă mult mai mare decât populația de vârstă activă de aici. Asta înseamnă că ei merg acolo unde este de lucru, iar noi beneficiem aici, în Germania, de faptul că ei ajută la ridicarea unei părți a infrastructurii, fie că este în sectorul sănătății, în transporturi, în agricultură sau în domeniul construcțiilor.”

Löbel confirmă ceea ce raportează și muncitorii care lucrează în construcții la Frankfurt pe Main. Ei sunt plătiți mult mai puțin decât puținii germani care încă mai lucrează pe șantiere. „Am strâns și date despre asta în O.I.M. S-a descoperit că, priviți la nivel global, lucrătorii migranți câștigă cu aproximativ 12-13% mai puțin la salariul pe oră, decât cetățenii nativi din țările în care lucrează, în special țările cu venituri mari. La început se poate interpreta că migranții pot avea un nivel mai scăzut datorită educației și faptului că au mai puține abilități lingvistice și, prin urmare, sunt implicați diferit în lumea muncii. Cu toate acestea, mulți dintre ei au calificări de bază superioare și nu le pot folosi mereu profitabil în țara în care sunt angajați. Cu siguranță, este ceva ce se poate vedea în statistici.”

Activități infracționale

Directiva europeană de detașare a lucrătorilor, care este în vigoare din anul 1996 pentru toți angajații de pe piața internă a U.E., impune standarde sociale minime pentru companiile străine care activează în această țară. Dar în industria construcțiilor în principal, companiile înregistrate în Germania operează ceea ce un studiu al Fundației Friedrich Ebert numește chiar într-un titlu: „Exploatarea modelului de afaceri.”

„Pe piața muncii din Germania s-au format nișe obscure, unde cele mai elementare realizări sociale nu se mai aplică lucrătorilor mobili din țările din estul U.E. În această lume obscură, angajatorii dictează în mod arbitrar programul de lucru săptămânal, folosesc trucuri pentru a ocoli salariile minime, ulterior schimbă contractele după bunul lor plac, reduc salariile în mod sistematic sau le deturnează, nu continuă să plătească salariile în caz de boală sau concediu și nu oferă protecție împotriva concedierii,” se arată în studiul respectiv.

De cele mai multe ori, muncitorii din construcții nu se apără de aceste mașinațiuni criminale, deoarece angajatorii, în schimb, le oferă câțiva euro pe oră ca bani negri. Un muncitor în construcții care nu vrea să-și dea numele spune: „Crede că noi, românii, suntem aici în Germania pentru a transfera bani familiilor. Și de aceea luăm tot ce ni se oferă la negru. Avem nevoie de bani, de aceea suntem aici. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care nu ripostează nimeni împotriva angajatorilor care refuză să le plătească în continuare salarii în caz de boală sau nu le acordă o securitate adecvată a muncii pe șantier.”

Muncitorul adaugă: „Construim Germania, dar ce obținem din ea? Ne simțim ca în război, departe de familie, doar între bărbați, departe de casă, în circumstanțe foarte precare.”

Același studiu al Fundației Friedrich-Ebert relatează un caz din Frankfurt pe Main în care 13 muncitori români din construcții s-au apărat împreună împotriva umilinței: „Recrutorii le promiseseră românilor un contract de muncă care le dădea 1.200 de euro pe lună și li se garanta cazarea, transportul și mâncarea ca fiind gratuite. În Germania însă, totul a fost dedus din salariu, astfel încât  românii au rămas cu 1,09 euro pe oră. Muncitorii din construcții au fost cazați mai întâi într-o clădire goală a fabricii, unde 50 dintre ei împărțeau toaleta, iar cei 13 își petreceau noaptea într-un singur apartament cu trei camere.” Apoi firma a încetat să mai funcționeze.

Acum, lucrătorii migranți din Frankfurt pe Main pot închiria un loc pentru a dormi în cămine, pentru 300 de euro, într-o cameră comună. Muncitorii trebuie să împartă baia și toaleta de pe coridor cu alți opt bărbați, timp de unsprezece luni.

Migranții pot merge acasă pentru câteva săptămâni, o dată pe an, fără plata concediului. Totuși, cei 1.000 până la 1.500 de euro care pot fi câștigați în fiecare lună și trimiși către familiile lor din România sunt atât de importanți pentru ei, încât unii muncitori continuă să lucreze, suportând cu stoicism absența îndelungată de acasă, și rezistă de multe ori doar cu ajutorul alcoolului.

Alexandru Firus mă conduce într-o cameră cu două paturi, unde un muncitor beat răspunde la întrebarea cum este viața lui aici: „Tristă și amară.” – „De ce?” Muncitorul în construcții răspunde în germană: „Nicio familie n-am aici, niciun copil. Pentru mine, Germania nu este casa mea.”

Apeluri către orașul Frankfurt

Am schimbat locația. În biroul Asociației Europene pentru Întrebările Lucrătorilor Migranți din Frankfurt pe Main se află Borislava Ivanova, o femeie de naționalitate bulgară, în vârstă de 42 de ani. Anul trecut, șeful ei a fost arestat – a condus o companie de curățenie care avea grijă de curățenia mai multor clădiri din orașul Frankfurt pe Main.

Borislava Ivanova a făcut curățenie în principal la un liceu municipal, înainte ca firma sa să intre în atenția anchetei autorităților. Ca și în industria construcțiilor, este vorba despre suspiciunea că impozitele și contribuțiile la asigurările sociale, de ordinul milioanelor, nu au fost plătite. Compania a dat faliment, iar Borislava Ivanova așteaptă de un an plata salariului, la care încă are dreptul.

Ea face acum apel autorităților locale din Frankfurt pe Main, în a căror clădire a făcut curățenie ani de zile. Ea mărturisește: „Trebuie să răspundă orașul Frankfurt. De ce orașul Frankfurt nu îmi plătește banii? Întotdeauna am făcut curățenia de bază pentru oraș, atunci îmi mulțumeau. Unde este orașul Frankfurt acum? ”

Velislava Firova, lucrează la biroul de vizavi. Avocatul bulgar lucrează ca și consultant în proiectul „Fair Mobility” al Asociației Europene pentru Muncitorii Migranți, care este finanțat de guvernul federal. Ea a scris scrisoarea către orașul Frankfurt pe Main pentru mai mulți lucrători din domeniul curățeniei clădirilor, care nu și-au primit încă salariile restante din cauza arestării șefului companiei.

„Am cerut banii pentru orele lucrate, așa cum prevede legea,” spune Velislava Firova. Patronul firmei de curățenie este în închisoare. Un an mai târziu, personalul de la curățenie nu numai că încă așteaptă salariul pentru munca prestată, ci luni de zile nu și-au primit actele de muncă înapoi, ceea ce le-a îngreunat găsirea unui alt loc de muncă.

Velislava Firova arată jurnalistului de la Deutschlandfunk o scrisoare a orașului Frankfurt pe Main, prin care le spune celor afectați că orașul nu este responsabil pentru problemele furnizorilor externi de servicii. Avocatul bulgar nu vrea să accepte că: „De ce trebuie să meargă acești oameni în instanță pentru a lămuri această situație? Ne-am bucura dacă cineva ar vrea să ne vorbească.”

Prinși în ghearele companiilor dubioase

Velislava Firova explică de ce muncitorii bulgari continuă să cadă în ghearele unor firme dubioase de curățenie a clădirilor. Nu în ultimul rând, romii sunt exploatați de recrutorii din Germania: „În Bulgaria sunt anumite regiuni în care șomajul este ridicat. Și adesea oamenii din astfel de regiuni sunt exploatați.”

Angajații firmelor de recrutare vin direct în satele mici și promit oamenilor care vor să vină în Europa de Vest un fel de „pachet fără griji”. Velislava Firova relatează că ea însăși a experimentat asta odată: „Cineva a venit într-un oraș mic din Bulgaria și a recrutat angajați pentru Olanda, pentru agricultură. Exact așa funcționează: vine cineva care are deja contacte cu angajatorii de aici și sunt în mare parte angajatori care nu sunt în întregime corecți. Spune, de exemplu: am nevoie de 20 de bărbați pentru construcții în Germania. Și cazarea și totul este asigurat. Și acesta este cercul vicios, cu acea afirmație, totul este oferit.”

Pentru că asta înseamnă și dependență totală de companii, deoarece majoritatea nu au abilitățile lingvistice pentru a se apăra împotriva amenințării exploatării. „Am avut rapoarte de genul acesta: doamnă Firova, nu suntem plătiți de trei luni, dar nu pot spune nimic pentru că șeful le spune că îi trimite înapoi în Bulgaria. Și este foarte greu să găsești o soluție potrivită în această situație,” precizează Firova.

Procedurile de recrutare ar trebui să devină mai transparente

O.I.M. critică lucrătorii migranți care primesc cazare de la compania în care sunt angajați, în plus față de locul de muncă. În principiu, există reglementări internaționale care necesită o cazare decentă, spune Lea-Maria Löbel: „De exemplu, în Convenția 97 privind munca migranților. Acolo se spune în mod clar despre furnizarea de cazare bună, atunci când aceasta este asigurată.

„Un alt punct este, desigur, faptul că angajatorii primesc bani pentru aceasta, adică rețin direct o parte din salariu. Și, desigur, aceasta este o practică dificilă, așa că sunteți dependenți. Pe de o parte, pentru că se reduce direct salariul, și presupunând că ripostați și nu mai doriți să lucrați pentru acel angajator, atunci vă pierdeți cazarea foarte repede, ceea ce este, desigur, incredibil de stresant, mulți nu îndrăznesc să facă asta.”

O.I.M. se concentrează în activitatea sa pentru a face procesul de recrutare pentru lucrătorii migranți internaționali mai transparent și mai controlabil pentru autorități. Un cuplu de bulgari, Ralitsa Miladinova, în vârstă de 50 de ani, și soțul ei, Svetoslav, în vârstă de 55 de ani, au făcut curățenie, de asemenea, în clădiri municipale și în Muzeul de Arhitectură din metropola germană timp de ani de zile.

Înainte ca firma lor să dea faliment, cei doi au fost nevoiți să alerge după propriile salarii. La fel ca Fani Mihova Sasheca, în vârstă de 44 de ani, și soțul ei Alyosha, care are aceeași vârstă. Un grup de romi bulgari au fost, de asemenea, înșelați la salariu, potrivit avocatei Velislava Firova: „Chiar nu sunt alfabetizați. Dar au muncit mult. Au curățat toaletele din stațiile de metrou din Frankfurt și au lucrat multe ore.”

Arestarea șefului lor a fost o mare nenorocire pentru întreaga sa familie, spune Borislava Ivanova. Pentru că patru membri ai familiei sale au ajuns să lucreze pentru companie și toți și-au pierdut locul de muncă. Familia nu a mai putut plăti chiria pentru apartament. Acum locuiește cu fiul ei de 17 ani într-un apartament cu o cameră, iar restul familiei a fost nevoit să se întoarcă în Bulgaria. „Locuiesc într-o cameră de patru luni, nu se poate. Fiul meu are 17 ani,” spune femeia.

În Belgia, securitatea muncii este mai bună

Constructorul român Constatin nu vrea să rămână definitiv în Germania. Îl bate gândul să se întoarcă în Belgia. A mai fost acolo, a lucrat în portul Anvers. În Belgia exista o securitate mai bună la locul de muncă, spune el. Salariile au fost, de asemenea, plătite punctual și corect, spre deosebire de Germania.

Dar înainte de a părăsi orașul Frankfurt pe Main, Constantin vrea să lupte pentru banii la care încă mai are dreptul aici: „Acum vrea să cheme în justiție foștii angajatori care i-au ascuns anumite lucruri. Vrea să clarifice asta. El spune că dacă ar fi știut de la bun început acele lucruri, nu ar fi venit în Germania,” spune translatorul său.

Alexandru Firus, care lucrează la Institutul PECO e.V. pentru Dezvoltare Regională Durabilă în Europa, consideră că este nevoie urgentă de a angaja mai mulți consultanți cu competențe lingvistice, pentru a avea grijă de lucrătorii migranți europeni.

De asemenea, O.I.M. pledează pentru extinderea la nivel european a rețelei de consiliere pentru lucrătorii migranți. Lea-Maria Löbel spune: „Asta înseamnă că trebuie – și aici sunt chemate statelor membre – să creăm structuri care să ofere informații în toate punctele și să ofere oportunități de ajutor.”

Totuși, aceste structuri sunt deja parțial acolo și parțial nu încă. În orice caz, trebuie luate mai multe măsuri împotriva exploatării migranților în industria locală de curățenie a clădirilor și în construcții, așa cum deocamdată spun experții locali.