Fată româncă moartă la numai 16 ani în Germania, în timp ce filma un video pentru Tik Tok. S-a înecat sub ochii prietenilor săi
O adolescentă româncă în vârstă de 16 ani a murit înecată în Germania, după ce a căzut în râul Erft în timp ce se afla cu mai mulți prieteni într-o zonă retrasă unde urmau să filmeze videoclipuri pentru TikTok. Fata nu știa să înoate, iar intervenția pompierilor ajunși la fața locului nu a mai putut să-i salveze viața.

Potrivit publicației BILD, Beatrice, în vârstă de 16 ani, se afla joi împreună cu alți cinci tineri pe malul râului Erft, la Grevenbroich, în landul Renania de Nord-Westfalia.
Grupul de prieteni ajunsese acolo pe o potecă îngustă, prin vegetație, într-un loc frecventat de adolescenți și de persoane care fac graffiti. Tinerii voiau să profite de perioada dinaintea weekendului prelungit de 1 Mai pentru a filma materiale pentru TikTok.
La un moment dat, fata stătea pe umerii unui prieten. Conform relatărilor martorilor, băiatul și-a pierdut brusc echilibrul și amândoi au căzut în apă.
Beatrice, care nu știa să înoate, a dispărut în apa tulbure a râului, sub privirile prietenilor ei.
Prietenii care o însoțeau au sunat imediat la numărul de urgență. Aproximativ 70 de salvatori, printre care membri ai echipelor de intervenție pe apă și scafandri, au căutat-o pe adolescentă. Trupul fătă viață a fost găsit în râu abia după aproximativ două ore.

A doua zi, familia fetei a mers la locul tragediei. Rudele au depus un buchet de flori pe mal și au aprins lumânări. Tatăl adolescentei, copleșit de durere, a sărit plângând în râu, iar apropiații l-au tras înapoi la mal.
Mama fetei a declarat cu vocea frântă: „Beatrice era o fată prietenoasă, iubitoare”.
Întrebată de ce fata nu știa să înoate, femeia nu a răspuns. A adăugat doar: „Cel mai mult îi plăcea să meargă în excursii împreună cu prietenii ei. Asta i-a adus acum acest sfârșit”.

La două zile după moartea adolescentei, pompierii din Grevenbroich au scos din același râu un alt cadavru. Descoperirea a fost făcută de o persoană aflată cu o ambarcațiune, care a alertat autoritățile.
Conform unui purtător de cuvânt al pompierilor, era vorba despre un bărbat care s-ar fi aflat de mai mult timp în apă. A fost exclusă în mod expres orice legătură cu moartea tinerei românce.
