O femeie din Canada și-a găsit rudele din România după 25 de ani de căutări. „Am plâns! Eram atât de emoționată!”

După o căutare a propriilor „rădăcini” care a durat nu mai puțin de 25 de ani, Valerie Lörinczy, o femeie de naționalitate canadiană în vârstă de 65 de ani, dar cu origini transilvănene, rezidentă în orașul Lethbridge din provincia Alberta (Canada), și-a întâlnit în sfârșit rudele de sânge din România.

Se întâmpla în 2019, iar povestea emoționantă a familiei sale începe cu mai mult de un secol în urmă, mai exact în anul 1920, relatează CBC.

În vara anului 2019, Valerie tocmai pleca să participe la festivitatea de absolvire a fiicei sale Shelby, când a primit pe telefon un e-mail trimis din România care a făcut-o să-i plângă de bucurie. „Cred că am putea fi veri”, spunea mesajul primit atunci.

Încă de când era o copilă de numai opt anișori, în locuința familiei sale din Lethbridge, Valerie i-a promis bunicii sale că va căuta și va găsi familia și o va vizita acasă la ea, în România.

După ce bunicii ei au murit, ea a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-și ține promisiunea făcută bunicii. I-au trebuit 25 de ani de căutări însă pentru a finaliza ceea ce ea numește „misiunea sa de suflet”.

La începutul anului 1920, Piroska Fazakas, bunica sa în vârstă de 19 ani, a fugit din Transilvania în Canada pentru a scăpa de o căsătorie împotriva voinței sale. Ulterior, ea și-a întâlnit viitorul soț, Denes Lörinczy, în orașul Montreal (provincia Québec).

Piroska și Denes erau originari din două sate din Transilvania aflate la numai 11 kilometri unul de celălalt, dar ei nu s-au întâlnit niciodată înainte ca ambii să se mute în Canada. După ce s-au cunoscut întâmplător, ei s-au îndrăgostit în noua lor țară.

O promisiune onorată

„Mi-am adorat bunica, era eroul meu”, a mărturisit Valerie. Ea își amintește, copil fiind, cum stătea în spatele casei cu bunica sa, care purta adesea șorț și basma și îi povestea despre Transilvania.

„I-am spus că o să merg acolo într-o zi. Ea a spus: «Promiți?» Am spus «Promit»”, și-a amintit Valerie, care avea doar informații minime, respectiv numele de familie și satele în care s-au născut bunicii săi, Piroska și Denes.

„Nici nu știam cum să le scriu. Nu te gândești la chestiile astea când ai opt ani”, a mărturisit Valerie.

A găsit numele cu ajutorul cimitirului, dar o provocare majoră a apărut în timp ce ea încerca să identifice satele. Denumirea unor sate se schimbase de când Transilvania se unise cu România.

După ce s-a lovit inițial de un fel de „pereți invizibili”, Valerie a localizat pe Facebook fiecare persoană din sat cu numele de fată al bunicii sale și a început să le trimită mesaje. În cele din urmă, ea a primit un răspuns.

„Am plâns! Eram atât de emoționată, dansam în bucătărie, țopăiam pur și simplu” a povestit Valerie care i-a spus fiicei sale Shelby:

„Am reușit! I-am găsit… după toți acești ani”, a mai adăugat ea.

La scurt timp după aceea, tot în 2019, după un zbor și un drum de trei ore și jumătate împreună cu cele două fiice ale sale, Shelby și Jayme, Valerie a ajuns în sfârșit în satul bunicii, pentru a-și întâlni rudele din România pentru prima dată.

Cei din familia Fazakas stăteau pe stradă, făcând cu mâna la fiecare mașină străină care trecea, sperând să fie verii lor canadieni. Valerie a povestit cum primul lucru pe care i l-au spus a fost „bine ați venit acasă, v-am așteptat” și, desigur, toată lumea plângea.

Valerie s-a reunit atunci cu peste 100 de membri ai familiei din mai multe sate. Valerie și-a urmărit, de asemenea, istoria familiei sale până în anii 1500.

Descoperirea culturii și a originii

Shelby spune că a crescut în Canada și atunci când i s-a spus că are alte origini, i-a lăsat o senzație de neîmplinire. Chiar dacă unele tradiții sunt păstrate, o mare parte din cultura cuprinsă în limbă, mâncare și tradiții se pierde.

„A avea piese, dar nu întregul puzzle, îți lasă un fel de gol. A fi capabil să te întorci de unde a venit familia, îți oferă un sentiment diferit de sine complet”, a spus ea.

Întorcându-se din prima lor călătorie în România, Valerie și Shelby au simțit dorul de casă în țara lor natală, Canada.

„M-am născut și am crescut în Canada. Acum cunosc și această altă latură a mea și este frumos să pot aduce asta în viața mea și să îmi creez cultura și ce înseamnă să fii canadiano-maghiar”, a precizat Shelby.

Valerie s-a reunit cu valorile tradiționale ale familiei sale și cu ritualurile copilăriei. „Atât de multe au avut sens pentru mine și pentru fetele mele, odată ce am văzut cum era acolo, atât de multe din copilăria mea au avut sens și încă mai au sens până în ziua de azi.

„De fiecare dată când mergi acolo, înveți din ce în ce mai multe despre familie și despre tradiții. Oh! De aceea au făcut asta, acum are sens pentru mine. Și asta făcea parte din sentimentul că eram acasă”, a explicat Valerie.

Valerie a recunoscut că găsirea originii sale a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată. Ea a spus că este important ca oamenii să-și găsească „rădăcinile” și să transmită aceste cunoștințe copiilor lor.

„Toți suntem ramuri ale aceluiași copac”, a spus ea.

Familiile înrudite au decis să se viziteze în fiecare an. Valerie încă mai caută alte piste pentru a-și găsi strămoșii paterni. Bunicul său însă a fost singurul copil al părinților lui. Acest lucru a făcut dificilă urmărirea altor membri ai familiei sale.

Dar, după ce i-a descoperit satul și locul de naștere, Valerie este optimistă și crede că va reuși să-și îmbrățișeze cât de curând și rudele celeilalte „ramuri a copacului său”.