FOTO | Român mort la numai 19 ani printre străini, în urma unui grav accident. Un alt român în stare critică
Un grav accident rutier a avut loc pe Ennstal-Straße (B320) în apropiere de Radstadt, Austria, unde două dube s-au ciocnit violent și două persoane au murit în urma impactului.
Una dintre dube era condusă de un bărbat austriac în vârstă de 58 de ani și se deplasa în direcția Radstadt, în timp ce cealaltă dubă era condusă de un român în vârstă de 27 de ani, care se îndrepta spre Mandling.
Coliziunea frontală între cele două vehicule s-a produs în zona Schwemmberg, fără ca motivele să fie deocamdată cunoscute, se arată într-un comunicat emis de poliția austriacă.
În urma impactului devastator, pasagerul aflat în vehiculul condus de bărbatul austriac, un tânăr de 29 de ani din districtul Schärding, a fost declarat mort la fața locului.
Pasagerul din duba condusă de șoferul român, un tânăr de aceeași naționalitate și în vârstă de numai 19 ani, a fost inițial resuscitat. Din nefericire însă, el a decedat în timpul transportului cu elicopterul către spital.
Ambii conducători auto au fost extrași din vehicule și transportați la spital pentru îngrijiri medicale urgente, ei fiind în stare critică.
Autoritățile judiciare din Salzburg au solicitat implicarea unui expert tehnic și au dispus efectuarea testelor de sânge pentru amândoi șoferii, pentru a determina circumstanțele exacte ale accidentului.
Investigațiile la locul accidentului au fost efectuate, dar detaliile specifice despre cum s-a produs accidentul sunt încă în fază de investigare.
Drumul B320 a fost închis în ambele direcții până la ora 12:15, afectând circulația în zonă pentru mai multe ore.