Român stabilit în Germania mort în urma unei crunte boli. „Una dintre cele mai mari legende ale handbalului german”

„Doliu pentru una dintre cele mai mari legende ale handbalului german”, scrie publicația Sport1 din Germania.

Petre Ivănescu, fost antrenor de naționalitate română al echipei germane de handbal VfL Gummersbach și al naționalei Germaniei de Vest între anii 1987-1989, a decedat vineri, 1 aprilie, la Essen. Antrenorul român avea 85 de ani și a murit în urma unui cancer glandular.

Dublu campion mondial ca jucător sub culorile României (în Germania de Vest 1961 și în Cehoslovacia 1964) și de 13 ori campion al României sub culorile clubului Dinamo București, Ivănescu a venit in Germania în 1966, grație privilegiilor dobândite prin succesul său în handbal. El a avut un succes deosebit ca antrenor, precum și o reputație de războinic de temut.

La echipa VfL Gummersbach, Ivănescu a fost antrenorul celebrului pivot al naționalei Germaniei, Heiner Brand (autor a 231 goluri în 131 de meciuri), devenit ulterior cel mai longeviv antrenor al naționalei Germaniei, între anii 1997-2011.

Celebru și notoriu pentru perfecționismul său, Ivănescu a câștigat trei campionate vest-germane și patru cupe cu VfL Gummersbach și TUSEM Essen între anii 1980 și 1990.

În plus, cu Brands în echipă a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu VfLGummersbach, în 1983, împotriva unei adevărate forțe a handbalului european care era atunci echipa CSKA Moscova, campioana Uniunii Sovietice.

Printre protejații lui Ivănescu de la acea vreme se numărau celebrul portar Erhard Wunderlich și „vrăjitorul” Andreas Thiel, ambii medaliați cu argint în finala Jocurilor Olimpice din 1984 de la Los Angeles, pierdută de Germania de Vest în fața Iugoslaviei.

Wunderlich a rezumat faptul că succesul sub Ivănescu a avut prețul său, precizând că antrenorul român a fost „o persoană foarte, foarte bună, ca antrenor și psiholog” dar și „afurisit”.

Dar Ivănescu nu a avut nicio problemă cu această caracterizare. „Nu am văzut niciodată un antrenor care să aibă succes pentru că a fost popular. Nu eu, sportul competitiv este brutal și greu”, și-a clarificat el imaginea.

Dorința declarată a lui Ivănescu era că jucătorii trebuie să fie „furioși”. Ori de câte ori le lipsea „imaginația” privind sentimentele agresive, „ar fi pierdut următorul meci”.

„Întotdeauna au trecut doi ani până când am făcut o echipă de succes – ani în care se pierdeau adesea meciuri, se suferea mult și se trudea până aproape de limite”, spunea Ivănescu.

Singurul său regret a fost perioada lui ca selecționer al naționalei Germaniei, care a fost însoțită de mari așteptări, dar care nu a însemnat o poveste de succes. Renașterea sperată s-a încheiat cu o dezamăgire la Cupa Mondială din Franța din 1989. Echipa germană a retrogradat în divizia a treia valorică.

În schimb, la VfL Gummersbach Ivănescu și-a asigurat un eveniment târziu de succes în 2002: a intervenit ca antrenor interimar și a salvat clubul tradițional de amenințarea retrogradării din prima ligă germană (DHB).

Atunci, la marele rămas bun al deja celebrului antrenor în Kölnarena, au fost prezenți 14.000 de spectatori la finalul acelui sezon iar Ivănescu s-a comportat în stiluI său caracteristic.

Nici măcar în acel moment de final nu s-a lăsat cuprins de emoții. „Mi-a plăcut să o fac”, le-a spus el suporterilor recunoscători că a salvat echipa de la retrogradare, iar în cele din urmă i-a certat din nou pe arbitri.

Chiar și la o vârstă înaintată, Petre Ivănescu s-a dăruit handbalului cu o pasiune rar întâlnită. El a modelat ca antrenor handbalul german, așa cum puțini alți antrenori de origine germană au reușit. Să păstrăm un moment de reculegere pentru una dintre marile legende ale handbalului german și românesc!