Germania: Șofer român în stare de șoc la spital după ce a rămas fără axul de pe puntea din spate. Transporta o cisternă cu lichid inflamabil
Accidentul s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 24 iunie 2021, pe autostrada federală B252 din Germania, la ieșirea spre Warburg-Germete.
Un șofer român, în vârstă de 46 de ani și care conducea o cisternă plină cu 40 de tone de substanță corozivă și inflamabilă, a ajuns la spital în stare de șoc după ce axul de pe puntea din spate s-a desprins de cisternă.
Potrivit ziarului Libertatea, care citează publicația germană Lauenförde Aktuell, circula în mod regulamentar pe autostrada menționată mai sus când, din senin, axul s-a rupt și a rămas în urma cisternei, pe carosabil.
Din fericire, conaționalul nostru a reușit să oprească vehiculul după câțiva metri, în ciuda faptului că era îngrozit, și nu s-a produs o tragedie în urma acestei întâmplări neobișnuite.
La fața locului au intervenit imediat autoritățile locale care au blocat circulația complet, având în vedere faptul că cisterna conține o cantitate uriașă de lichid inflamabil, pe care pompierii au transportat-o ulterior într-o altă cisternă.
Șoferul român, în schimb, a ajuns la spital din cauza șocului pe care l-a suferit, dar a fost externat la scurt timp după verificările medicilor, iar starea sa de sănătate nu este în pericol.