Hoț de buzunare român în străinătate, dat pe mâna polițiștilor de o femeie căreia i-a furat portofelul
O femeie în vârstă de 51 de ani din Austria a avut parte de o confruntare neobișnuită cu un hoț de buzunare în primul district al Vienei, după ce acesta i-a furat portofelul direct din buzunarul jachetei.
Incidentul, relatează publicația locală Heute, pare desprins dintr-o scenă de comedie și a avut loc joi, 1 februarie 2024, pe Universitätsring, unde un român în vârstă de 42 de ani a sustras portofelul femeii și a încercat să fugă.
Victima, observând imediat furtul, nu a stat pe gânduri și l-a urmărit pe hoț, confruntându-l cu curaj. În fața determinării femeii, hoțul, probabil intimidat, i-a returnat portofelul.
Cu toate acestea, după o verificare rapidă, femeia a realizat că, deși portofelul i-a fost returnat, banii lipseau.
Fără să ezite, victima a alertat poliția. La sosirea ofițerilor, aceștia au fost martori la o scenă neobișnuită: femeia, ajutată de un trecător, îl ținea pe hoț imobilizat în așteptarea forțelor de ordine.
În ciuda rezistenței aprige a hoțului, femeia a rămas nevătămată. Polițiștii austrieci l-au preluat pe bărbat, care acum se află în custodia autorităților. Femeii i-a fost returnată o parte din suma de bani furată.