O îngrijitoare româncă a jefuit bătrâna asistată și pe fiul acesteia împreună cu alți trei români. Pedepsele primite de infractori
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, cetățean român, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru un jaf violent comis într-o locuință din Kärnten, Austria.
Incidentul, care a avut loc în anul 2020, a implicat o femeie imobilizată la pat și fiul acesteia, iar sentința nu este încă definitivă.
Potrivit celor relatate de ziarul Kleine Zeitung, atacul a fost pus la cale de inculpat împreună cu trei complici, printre care și îngrijitoarea unei bătrâne de 92 de ani care locuia în acea casă, o româncă în vârstă de 29 de ani
Jefuitorii au dat buzna în casa respectivă și l-au legat pe fiul bătrânei, un bărbat de 64 de ani, precum și pe îngrijitoarea pensionarei.
Infractorii au reușit apoi să fugă cu bani, bijuterii și o colecție de monede în valoare de peste 20.000 de euro.
Investigațiile polițiștilor austrieci au condus rapid însă tocmai la îngrijitoarea româncă. Ea a recunoscut în cele din urmă că a furnizat informații infractorilor și a lăsat o ușă deschisă pentru aceștia.
Femeia a fost condamnată la patru ani de închisoare, în timp ce alți doi complici au primit sentințe de șapte ani și jumătate, șase ani și cinci ani de detenție.
În ciuda dovezilor prezentate în tribunal, românul de 42 de ani a încercat inițial să-și minimalizeze rolul în acest jaf violent.
El a susținut că nu a fost conștient de intenția de a lega și amenința victimele și că nu a fost cel care a folosit cuțitul în incident.
De asemenea, a sugerat că scopul vizitei era doar să bea cafea cu îngrijitoarea bătrânei, deși era miezul nopții.
Judecătorul Christian Liebhauser-Karl a respins însă aceste afirmații, subliniind gravitatea infracțiunilor de jaf și furt prin efracție. El a menționat că aceste fapte pot atrage pedepse de până la 15 ani de închisoare.
În cele din urmă, după o discuție cu avocatul său, bărbatul român a recunoscut parțial că a fost conștient de infracțiunea comisă.
Cu toate acestea, a subliniat că nu a fost el cel care a legat victima sau a folosit cuțitul.
Judecătorul Liebhauser-Karl, în expunerea motivelor deciziei, a accentuat natura perfidă a infracțiunii:
„Să fii atacat de cineva în propria casă, în mijlocul nopții, să fii legat și rănit – acestea sunt experiențe traumatizante pe care o persoană nu le uită niciodată în viață.”
Acuzatul a depus un apel împotriva sentinței, în timp ce procurorul nu a dat nicio declarație.