vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Laura Codruța Kövesi, vot covârșitor în Consiliul UE pentru funcția de procuror șef european

Scris de: Daniela Stoica , înv Evenimente - joi, 19 septembrie 2019 Etichete: , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Laura Codruta Kövesi a fost votată joi, 19 septembrie, în Consiliul UE pentru funcția de șefă a Parchetului European, în ciuda opoziției guvernului României. Kovesi este prima persoană care va ocupa această funcție, nou înființată, iar acesta era ultimul pas pe care Laura Codruța Kovesi trebuia să-l parcurgă în această procedură.

Ambasadorii statelor membre UE au votat cu 17 voturi pentru din 22 în favoarea candidaturii fostei șefe DNA.

- Continuarea după publicitate -

Dacă de dimineață se bucura de o largă majoritate, existau și temeri că nu va fi susținută de toată lumea, după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat că reprezentantul României nu va vota pentru ea.

„Candidata noastră a obținut 17 voturi din 22 de voturi exprimate. Este o victorie categorică”, a scris pe Facebook europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. ”Este o victorie imensă pentru România, la care a contribuit decisiv Președintele Klaus Iohannis, alături de liderii și europarlamentarii PNL care au făcut un lobby intens pentru Laura Codruța Kövesi”, a precizat PNL într-un comunicat.

Parlamentul European – cealaltă instituție implicată în numire, o susține pe Kövesi.

- Continuarea după publicitate -

Surse europene au declarat că votul urmează să se comunice Parlamentului European, apoi va mai fi o întâlnire a Consiliului miniştrilor care vor lua act de decizia din COREPER, unde s-a votat pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european.

„Parlamentul European, prin procedura lor internă, ia act de decizia Consiliului UE de azi şi validează şi ei prin procedură internă ce a decis Consiliului UE. Deci nu este capăt de linie, nu e finală decizia de azi”, au explicat pentru MEDIAFAX surse europene.