MAE: Precizări cu privire la tranzitul cetățenilor români prin Ungaria și accesul lucrătorilor transfrontalieri în această țară
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, 29 august 2020, o convorbire telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în continuarea demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru obținerea din partea autorităților ungare a clarificărilor privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.
Potrivit MAE, Aurescu a solicitat părții ungare informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri.
„În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate”, se arată într-un comunicat trimis de MAE pe adresa redacției noastre.
Conform oficialului ungar, așadar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autoritățile polițienești de resort din cele două state să mențină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice.
Ministerul Afacerilor Externe păstrează situația în atenție și va informa cu celeritate asupra oricăror evoluții de interes. Detalii suplimentare vor fi transmise ulterior adoptării formale a deciziilor autorităților ungare.
Informații suplimentare
MAE reamintește că, în prezent, sunt aplicabile următoarele condiții de tranzit pentru pasageri:
- durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
- persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19;
- să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.
Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă (http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo?field_hat_rszakasz_value=rom%C3%A1n+hat%C3%A1rszakasz).