vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Mai multe zboruri din România către Suedia, Portugalia, Moldova și țări din Africa și Orientul Mijlociu au fost anulate

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - sâmbătă, 18 iulie 2020 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Autoritățile române au interzis în seara zilei de 16 iulie 2020 companiilor aeriene să mai efectueze zboruri spre Suedia, Portugalia, Moldova și mai multe state din Africa și din Orientul Mijlociu. Decizia a fost comunicată printr-o notificare (NOTAM) trimisă de Romatsa, scrie ziare.com.

„Acest NOTAM a fost emis aseară (n.r. – 16 iulie) la orele 22.00, pe baza deciziilor luate de autorități ieri, care stipulează că zborurile spre țările care nu sunt exceptate de izolare și carantinare sunt interzise. Pe baza acestui act legislativ, Romatsa a trimis către Eurocontrol, care gestioneaza acum NOTAM-urile, Eurocontrol a trimis mai departe către toate forțele implicate”, a declarat pentru sursa citată expertul în călătorii, Cezar Dumitru.

- Continuarea după publicitate -

Două companii aeriene aveau deja avioane în aer spre București la ora primirii notificării.

„Din ce știu acum, se afla în aer Fly Dubai dinspre Dubai și Qatar Airways dinspre Doha și sunt curios ce vor face. Cel mai probabil Qatar Airways va ateriza la Sofia pentru că, de fapt, aceea este o cursa Doha – București – Sofia – București – Doha”, a mai adăugat, la acea oră, Cezar Dumitru.

Potrivit sursei citate, interdicția de a mai efectua zboruri în alte țări decât cele exceptate va fi ridicată doar când o parte dintre țările din lista roșie vor fi incluse în lista verde.

- Continuarea după publicitate -

Țările către care au fost interzise zborurile:

  • Suedia (Wizz Air si Blue Air)
  • Portugalia (Wizz Air)
  • Moldova (Tarom)
  • Serbia (Air Serbia si Tarom)
  • Emiratele Arabe Unite (Fly Dubay, Wizz Air)
  • Qatar (Qatar Airways)
  • Egipt (Tarom)