Manifestație în Spania împotriva românilor. O româncă a transmis prin intermediul presei un mesaj emoționant pentru cei care au manifestat

La data de 5 octombrie, în localitatea Almendralejo din provincia Badajoz, în Spania, a avut loc o manifestație cu accente xenofobe, organizată de locuitori împotriva comunității românești, în urma unei presupuse agresiuni comise de un cetățean român asupra unui localnic.

O mamă româncă din această localitate a vorbit cu jurnaliștii de la publicația El Salto despre temerile și experiențele pe care ea și ceilalți conaționali din zonă le trăiesc alături de familiile lor în urma acestei manifestații.

Ea a transmis astfel un mesaj puternic tuturor celor care cred că românii sunt o problemă pentru Spania, mesaj pe care-l redăm integral în rândurile de mai jos.

„Sunt mamă, româncă și locuiesc în Almendralejo (Badajoz) împreună cu familia mea. Am două fete care merg la școală aici, una la ciclul primar și cealaltă la gimnaziu.

Astăzi, când am ajuns acasă, una dintre ele m-a întrebat îngrijorată dacă ne vor alunga din Almendralejo:  ‘Mamă, colegii mi-au spus în pauză că trebuie să plecăm din Almendralejo, că sâmbătă a fost o manifestație împotriva noastră, a românilor, și că ne vor da afară’.

Mulți copii români din școlile și liceele de aici sunt în aceeași situație. Îți dau lacrimile când vin acasă și te întreabă: ‘E adevărat că ne alungă?’. Știu că acest lucru nu s-a întâmplat doar la noi acasă săptămâna aceasta.

Știți ce i-am răspuns eu fiicei mele? I-am spus că noi, românii, ne-am început viața aici muncind din greu în câmp. Am cules struguri pentru ca mai apoi cramele să poată face vinul; am cules măsline pentru ca cooperativele să aibă uleiul lor de măsline extra-virgin; am tăiat usturoi pe câmpuri la 45°C, atât în Spania, cât și în Portugalia; am tăiat, curățat și deparazitat măslini; și multe alte munci grele le-am făcut în agricultură.

Înainte de a ajunge în Extremadura, am călătorit prin aproape toată Spania: la Albacete am tăiat usturoi, la Córdoba am cules măsline, iar la Huelva am cules afine și căpșuni.  Tatăl tău și mulți alți români sunt șoferi de camion și transportă mărfuri de la nord la sud și de la est la vest prin toată Spania și Europa.

Aici, în Almendralejo, sunt mulți români antreprenori, asistente, îngrijitori de bătrâni, femei de serviciu, agricultori… Sunt români care trăiesc aici de o viață, având propriile case.

Viața pentru muncitorii români emigranți nu a fost și nu este ușoară. Când am venit în Spania, în primul an, am dormit cu soțul meu în barăci în mijlocul câmpului și într-un cort. Iarna, încălzeam apa la foc pentru a ne spăla. Dușul nostru era făcut din lemne și paie. Iar când venea toamna și ploua mult, cortul se umplea de apă și trebuia să ne urcăm în mașină. Erau români care nu aveau nici măcar o mașină și treceau prin momente dificile, pentru că în acea vreme nu li se închiriau case.

Când am ajuns în Almendralejo, acum câțiva ani, m-am confruntat și eu cu problema de a găsi o locuință, pentru că eram româncă. Când am încercat să închiriez un apartament sau o casă, nimeni nu voia să ne închirieze, chiar dacă am căutat prin agenții imobiliare sau pe internet. Românii au suferit și suferă în continuare de pe urma rasismului. De exemplu, de când fiica mea cea mare a început gimnaziul, m-am luptat în mod constant cu rasismul pe care îl suferea la școală. În pauză, colegii îi aruncau sandvișul pe jos. Când era la toaletă, îi deschideau ușa pentru a o umili.

În fiecare zi trebuia să fiu prezentă constant la școală până când, în cele din urmă, am reușit să opresc acest comportament, datorită plângerilor mele către directoare și către diriginta ei. Fiica mea spunea, uneori, că nu vrea să mai meargă la școală. Și fiicele mele din ciclul primar au suferit de mai multe ori bullying, rasism și xenofobie. Întotdeauna am luptat pentru ca fetele mele să nu sufere. Pot spune că fetele mele sunt românce, dar au bunici spanioli care trăiesc în Cortegana și care le-au crescut și îngrijit mult.

Am foarte mulți prieteni spanioli care sunt ca frații mei și care m-au sprijinit mereu. Le mulțumesc majorității populației din Almendralejo, care numără 33.681 de locuitori, deoarece la manifestație nu a participat nici măcar unu la sută din populație. Acum 17 ani, când am venit în Spania, închisoarea deja exista. Nu a fost construită doar pentru noi, românii. Dacă sunt infractori printre noi, poliția trebuie să-i găsească, iar justiția să-i judece, la fel cum fac și cu ceilalți cetățeni.

În munca mea de mediator intercultural și tehnician de sprijin la ONG-ul Medici ai Lumii Extremadura, îi însoțesc pe compatrioții mei la instituțiile publice pentru a obține cardul de sănătate, să se înregistreze la primărie, să obțină NIE-ul sau alte documente necesare, și mereu se confruntă cu bariere pentru a le obține. Sunt oameni care lucrează la Biroul pentru Imigrație care îi resping sau le vorbesc urât, punându-le mereu piedici. Până și eu am suferit de rasism când, acum patru ani, a trebuit să merg la poliție pentru a-mi reînnoi NIE-ul.

Suferim de rasism și atunci când căutăm de lucru. Am studiat în România, iar în Spania am obținut calificări de asistent farmacie, asistent medical și tehnician de ambulanță. De fiecare dată când am încercat să îmi găsesc un loc de muncă în domeniul în care m-am calificat, nu m-a sunat nimeni. Mereu am crezut că nu mă angajau pentru că eram româncă. În Almendralejo și Mérida aproape toate farmaciile și toate azilurile au CV-ul meu. Când, în sfârșit, am găsit un loc de muncă, am fost nevoită să îmi fac un cont bancar pentru a primi salariul, dar banca m-a refuzat pentru că eram româncă.

Suntem oameni și nu este corect să ne pună pe toți în aceeași categorie, vorbind mereu despre infracțiuni când se referă la noi, pentru că nimeni nu are toate degetele de la o mână la fel, deși toate vin din același corp.”