vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Marea Britanie: O mamă româncă riscă să-și piardă copilul în urma unor procese cu fostul partener britanic

Scris de: Daniela Stoica , înv Informații utile - joi, 8 august 2019 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

O mamă româncă riscă să-şi piardă copilul în urma unor procese intentate de un cetăţean britanic. Acesta este tatăl natural al băiatului de doi ani şi, deşi nu şi-a recunoscut copilul, vrea să obţină custodia minorului. Cazul este în atenţia a numeroase instituţii din Marea Britanie şi România, scrie Mediafax.

În anul 2013, Diana, o focșăneancă în vârstă de 30 de ani, a ajuns în Marea Britanie reuşind să obţină un contract de muncă în domeniul IT. Doi ani mai târziu, ea a întâlnit un cetăţean englez cu care a început o relaţie fără să ştie ce va urma. În primăvara anului 2016, românca a aflat că este însărcinată şi ceea ce trebuia să fie o veste bună s-a transformat într-un coşmar. Prin diferite ameninţări, tatăl a convins-o să facă avort. Apoi, în toamna aceluiaşi an, Diana a rămas din nou însărcinată, fără ca tatăl să fie informat. Acesta a aflat câteva luni mai târziu şi a devenit violent.

- Continuarea după publicitate -

Diana a vrut să nască în România, însă problemele medicale au împiedicat-o să călătorească cu avionul. Ca urmare, Matteo a apărut pe lume la Londra, în vara anului 2017. Pe certificatul de naştere scrie că este cetăţean român, iar în dreptul tatălui nu apare nici un nume deoarece acesta nu a dorit să-l recunoască. Mai mult chiar, mama povesteşte că bărbatul nu a stat acasă decât în prima săptămână după naştere, părinţii Dianei fiind cei care au venit din România ca să o ajute.

După naşterea copilului, a început războiul în instanţă. Tatăl a făcut mai multe reclamaţii la Serviciile Sociale şi Poliţie susţinând că a fost ameninţat de româncă. După ce Diana a apelat la un avocat pentru a obţine pensie alimentară (tatăl a plătit-o doar câteva luni), el s-a adresat unui Tribunal, obţinând o decizie prin care româncei i se interzicea să părăsească Marea Britanie însoţită de copil.

În contextul problemelor cu banii şi a presiunilor la care era supusă din partea fostului partener, Diana a decis să plece în Spania. În toamna anului trecut, ea s-a mutat cu copilul, dar a acceptat să vină la două săptămâni în Anglia pentru a respecta programul de vizite al tatălui, aşa cum a decis instanţa. Apoi, situaţia a ajuns într-un moment dramatic, Diana fiind ameninţată cu închisoarea. În acel moment, părinţii au sfătuit-o pe Diana să plece de urgenţă din Anglia.

- Continuarea după publicitate -

Apoi, procesele s-au mutat în România. La Tribunalul din Focşani, Diana a solicitat obţinerea „custodiei exclusive”, iar la Parchet a fost întocmită o plângere pentru ameninţările venite din partea fostului partener. În replică, tatăl a depus plângere la Poliţia din Londra privind răpirea copilului, iar în martie 2019 a deschis un dosar de răpire internaţională la Tribunalul Bucureşti.

„Poliţiştii de la Londra m-au sunat şi mi-au cerut să colaborez ca să nu fie nevoiţi să emită mandat de arestare pe numele meu. Apoi, instanţa de la Bucureşti a decis pe 14 iulie că Matteo trebuie să se întoarcă în Anglia, în termen de două săptămâni. Am rămas consternată, judecătorul a stabilit că reşedinţa obişnuită a copilului este la Londra. Unde să se ducă la Londra? Nu avem casă, nu avem nimic acolo, nu mă leagă nimic de Anglia şi acum muncesc în Spania. Mai grav, îmi este frică de el. Tatăl nu a recunoscut copilul, el se foloseşte în procese de acordul privind responsabilitatea parentală pe care eu nu l-am contestat din cauza problemelor financiare. Copilul nu are unde să se întoarcă în Anglia, a stat la fel de mult în Spania, de ce nu ar fi reşedinţa obişnuită în Spania? Reşedinţa obişnuită este cea care îi oferă copilului siguranţă, nu doar cea fizică, care, în acest caz nu există”, a spus Diana.

Femeia a anunţat că va ataca decizia Tribunalului Bucureşti deoarece consideră că va pune copilul în pericol prin întoarcerea la Londra. Întreaga poveste a Dianei o puteți citi pe Mediafax.