joi, 31 iulie 2025
Informația fără granițe


Microbuz plin cu români care se întorceau în țară, accident grav în România. Doi copii și doi adulți răniți

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri Ultimele știri - miercuri, 30 iulie 2025 Etichete: , , , , ,

Patru români care se întorceau din Anglia cu microbuzul, dintre care doi copii, au fost răniți în dimineața zile de luni, 28 iulie 2025, într-un accident rutier petrecut pe DN6, în zona Valea Cernei, județul Caraș-Severin, în apropiere de Orșova.

Imagine de la locul accidentului. Sursă: Mehedinți News.

Microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR condus de un cetățean turc, relatează presa locală.

În vehicul se aflau opt români, toți din județul Dolj, care se întorceau din Anglia și mai aveau aproximativ două ore până acasă.

Accidentul s-a produs după ce microbuzul a intrat în coliziune cu un TIR care circula regulamentar în fața sa.

Printre victime se numără doi copii, de 7 și 10 ani, și doi adulți, de 41 și 33 de ani, care au fost transportați de urgență la spital.

Alte patru persoane din microbuz au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Imagine de la locul accidentului. Sursă: Mehedinți News.

Șoferul microbuzului, un bărbat de 42 de ani din Dolj, este considerat de polițiști principalul vinovat, cauza probabilă fiind nepăstrarea distanței regulamentare în mers.

Atât el, cât și conducătorul TIR-ului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La intervenție au participat echipaje ale Secției de Pompieri Orșova, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Circulația rutieră a fost blocată temporar pe ambele sensuri, formându-se cozi kilometrice.

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.