Muncesc ani de zile în străinătate pentru a-și construi o casă cât un palat în România

În inima României, Țara Oașului se dovedește a fi un teren vibrant al tradițiilor și portului oșenilor, dar a suferit o transformare radicală în ultimele două decenii, o dată cu plecarea localnicilor la muncă în străinătate.

Prin proiectul jurnalistic intitulat „Mândrie și Beton”, fotografii Ioana și Petruț Călinescu au capturat aceste schimbări, oferind o perspectivă asupra evoluției satului tradițional românesc.

Libertatea.ro i-a intervievat pe cei doi despre experiențele lor în documentarea acestei regiuni.

„Acum mai bine de un deceniu i-am căutat prima dată pe oșenii din nordul țării la ei acasă. Nu i-am găsit. Erau la Paris”, declară cei doi.

Plecarea oșenilor spre orașele europene precum Paris a avut un impact semnificativ asupra trei generații.

Petruț Călinescu evidențiază această conexiune trans-generațională, spunând: „Trei generații pe care îi leagă drumul plecării, dar îi diferențiază realitatea anilor în care au plecat și percepția despre bani.”

Diferențele culturale dintre generații sunt tot mai evidente, cu nepoții integrându-se în cultura franceză și comunicând în franceză, în timp ce legătura cu bunicii lor devine tot mai fragilă.

Inițial, motivația plecării era clară și specifică.

„Inițial, oamenii au plecat cu un orizont de întoarcere apropiat și cu un obiectiv clar: am nevoie de o mașină, mă duc, fac bani, mă întorc”, menționează Petruț. Cu toate acestea, obiectivele s-au multiplicat și pentru mulți, plecarea a devenit un stil de viață.

Într-o eră a globalizării, migranții aduc schimbări semnificative în comunitățile lor de origine, dar toate astea se fac cu mari sacrificii.

Chiar dacă își trăiesc o bună parte din viață departe de țară, pentru prima generație documentată de cei doi, acasă va fi mereu în Țara Oașului. De aici au plecat și aici aparțin.

Când se întorc acasă în concediu, ăla cred că e momentul în care, da, aparțin acelei comunități, știu cine sunt, știu pentru cine trag, li se luminează toată calea asta din ultimii zeci de ani.

Iar traiul în străinătate are și un alt preț pentru ei, dincolo de distanța de cei de acasă. Un preț social:

„Oamenii ăștia care au strâns bani, au strâns bani cu eforturi foarte mari și cu sacrificii pe toate planurile, inclusiv pe cel social. Nu poți să economisești bani făcând băi de mulțime afară și împrietenindu-te cu toată lumea.

Să economisești bani în străinătate înseamnă să stai acasă, să nu ieși nicăieri, să bei o țuiculiță venită cu autobuzul din țară. Și să stai, evident, tot cu oamenii din comunitatea ta”, mai punctează fotograful.

Statutul social este exprimat nu doar prin construcții, ci și prin portul tradițional, mașini și altor simboluri ale bunăstării.

„Statutul, mai ales acasă, vine prin puterea motorului mașinii și a înălțimii casei. „Trebuie să înțelegeți că afișatul vine cumva dintr-o treabă definitorie a lor, ei se recomandă ca fiind foarte harnici, super-muncitori. Pentru că tu, dacă mergi pe stradă, nu știi cine e muncitor și cine nu, dar așa, zici – e muncitor ăla, că ia uite ce mașină are. Și de aia din construit nu te oprești niciodată, pentru că dacă te oprești, lumea spune că nu mai faci nimic la Paris sau că îți merge rău”, explică cei doi o altă concluzie la care au ajuns de-a lungul timpului.

Proiectul „Mândrie și Beton” continuă să ofere o fereastră în această comunitate în transformare.

O expoziție recentă la Cluj a oferit un avantaj asupra noului lor material, iar cei doi se pregătesc să lanseze un nou documentar și un album foto spre sfârșitul anului.

Se pare că, în ciuda schimbărilor, spiritul oșenilor rămâne viu, chiar și la mii de kilometri distanță de casă.