Muncitor român exploatat în Germania, a ajuns să trăiască de ani de zile pe străzi. „Este un coșmar fără sfârșit“,

A plecat în Germania pentru a munci în construcții și a lucrat la ridicarea renumitului „Mall of Berlin“, dar nu a fost plătit conform contractului. Astfel, un bărbat român de 50 de ani a ajuns să trăiască astăzi pe străzile din orașul german Potsdam.

A acoperit crăpăturile de pe acoperiș cu bandă adezivă, ca să nu plouă înăuntru. Pe jos a pus carton ca să se protejeze de frigul din pământ. Nicolae Molcoasa doarme într-o stație de autobuz abandonată din mijlocul orașului, în care a avut ultima dată un acoperiș adevărat deasupra capului. În jurul său se află fațade de cărămidă frumoase și ferestre luminate. Aparțin unei lumi confortabile și calde, de care el nu poate beneficia.

 „Vreau să fiu recunoscut ca egal între egali“, le-a spus el în limba română jurnaliștilor de la Der Tagesspiegel. Majoritatea oamenilor care trec pe lângă el privesc în altă parte, de parcă nu ar fi acolo. Bărbatul român, în vârstă de 50 de ani, are o viață grea, dar nu și-a pierdut speranța și tot ce-și dorește este să fie recunoscut în Germania ca persoană cu drepturi. Să nu mai fie tratat ca forță de muncă ieftină si să beneficieze de sprijin la nevoie.

O speranță că promisiunea europeană în ceea ce privește coeziunea și prosperitatea nu este doar o vorbă goală.

A fost plătit cu 550 de euro pentru trei săptămâni de muncă grea

Într-una dintre cele mai reci zile ale anului, Nicolae Molcoasa purta două geci una peste alta, una roșie și una galbenă deasupra.

„Este un bărbat îngrijit, arată mai tânăr de 50 de ani. Nu s-ar spune că este un om fără adăpost. Și totuși stă acolo, la colțul străzii, vinde reviste. Și-a împachetat lucrurile în valize mari, le-a încărcat într-un cărucior de cumpărături care aproape că i se înalță peste cap”, scriu jurnaliștii germani despre el.

La aproximativ 25 de kilometri distanță se află o clădire la a cărei construcție Nicolae Molcoasa a contribuit și el. Este unul dintre cele mai renumite centre comerciale din capitala Germaniei – Mall of Berlin.

În august 2015, Tribunalul Muncii din Berlin a decis în cazul Molcoasa că trebuie să i se achite un salariu de 1 226 de euro pentru munca pe care a depus-o pe șantierul mall-ului. Românul nostru a declarat în instanță că a primit doar 550 de euro pentru trei săptămâni de muncă. Un important lider politic german a spus la acea vreme că decizia tribunalului este un „succes important împotriva exploatării și sclaviei salariale moderne“. Doar că Nicolae nu a primit cei 1 226 de euro nici în ziua de azi, după 6 ani de atunci.

Judecătorul a spus că „totul pare cusut cu ață albă”

Conaționalul nostru, împreună cu un alt coleg, au dat în judecată compania pentru care a lucrat, Openmallmaster, unul dintre subcontractorii care au condus șantierul, din rândul unui lanț interminabil de companii. Dar decizia a luat naștere din motive formale, deoarece inculpații nu au trimis pe nimeni la proces.

Chestiunea însemna, în mod evident, atât de puțin pentru ei, încât erau foarte siguri că nu li se va întâmpla mare lucru. Judecătoarea Beate Aster a reacționat într-o manieră dură. „Totul pare cusut cu ață albă. Și asta ca să mă exprim frumos“, a spus ea în primăvara anului 2015.

Acum șase ani, Nicolae Molcoasa a intrat prima dată în zona din centrul Berlinului, unde se află acum mall-ul, pentru a căra materiale grele de construcție.

„De la început munca a fost foarte grea, exagerată. Apoi a fost tot mai rău“, a spus el.

Pe șantier au apărut șefi asupritori, care au interzis pauzele din „motive tehnice“, certându-i pe muncitori chiar și atunci când voiau să bea apă. 

La acel moment, în domeniul construcțiilor din Germania se plătea un salariu minim de 11,10 euro, dar angajatorul lui Nicolae nu a respectat această normă în perioada în care el a lucrat pe șantier, în septembrie și octombrie 2014.

Institutul German pentru Cercetare Economică a stabilit că salariul minim pentru cetățenii germani nu este plătit în zece la sută din cazuri, dar în cazul angajaților străini, se întâmplă în 70% din cazuri. Auditurile fiscale sunt rare, sancțiunile sunt mici și este dificilă demonstrarea încălcărilor legale, a mai arătat studiul

„Avocații au adus atât de multe dovezi și tot am pierdut“

Subcontractorii responsabili au scăpat fără să plătească. Openmallmaster a declarat faliment, iar directorul general a fost căutat cu mandat de arestare pentru că a întârziat intrarea în insolvență. Teoretic, hotărârea judecătorească în favoarea lui Nicolae, cu privire la cei 1 226 de euro, ar putea fi aplicată, dar asta numai dacă s-ar mai exista Openmallmaster, ca și companie.

„Mă doare. Avocații au adus atât de multe dovezi și tot am pierdut“, a spus bărbatul român de 50 de ani.

Cu câteva săptămâni înainte de a pune piciorul în Germania pentru prima dată, Molcoasa locuia într-un orășel lângă București, unde a dat peste un „bun samaritean“ care i-a oferit locul de muncă de peste hotare. Cel puțin așa părea atunci. 

„Cazurile similare cu cel al domnului Molcoasa arată că drepturile egale sunt utile numai dacă oamenii le pot pune în aplicare, cu condiția ca aceștia să își cunoască drepturile. De multe ori, acest lucru nu este valabil în cazul oamenilor din estul UE”, spune doamna Oblacewicz, o sindicalistă din Germania.

Persoanele fără adăpost sunt, de asemenea, un pericol pentru sistem. În construcții, agricultură și în domeniul îngrijirii la domiciliu, cazarea pentru străini este parțial legată de locul de muncă. Oricine își pierde slujba rămâne și fără acoperiș.

„În astfel de cazuri, oamenii nu au de ales decât să plece acasă sau să găsească un nou loc de muncă cât mai curând posibil“, a mai spus Oblacewicz.

Nicolae Molcoasa comunică folosind tot corpul. Întinde brațele, gesticulează. Ce altceva mai poate face, oamenii cu greu îi înțeleg limba. „

Vreau să mă integrez și să vorbesc limba germană“, a spus el. Nu vrea să se întoarcă în România.

„Nu mai am la ce să mă întorc“, a mai spus.

În trecut, a avut două partenere și a făcut un copil cu fiecare dintre ele. Fiica lui are douăzeci de ani și s-a căsătorit deja, iar fiul său are nouă ani. Mamele lor nu vor să păstreze legătura cu el. Una dintre rudele sale îl vizitează pe fiul său din când în când, apoi îi trimite fotografii.

Subcontractorii sunt în faliment, dar de ce nu plătește antreprenorul principal?

Dacă subcontractorii au intrat în faliment, așa cum s-a întâmplat în acest caz, nu are cine altcineva să își asume responsabilitatea? Angajatorul principal, în cazul construcției mall-ului, a fost compania HGHI a antreprenorului Harald Huth, care a construit numeroase centre comerciale în oraș: castelul din Steglitz, cartierul Schultheiss din Moabit. Huth a trebuit să suporte niște critici dure la adresa sa și a simțit că este tratat nedrept.

„Poate ar trebui să procedez ca Trump“, a spus el în interviul acordat revistei Tagesspiegel, în urmă cu doi ani. „Lui nu-i pasă ce spun alții.“

El a spus despre Molcoasa și colegii săi de la acea vreme: „Dacă sindicaliștii m-ar fi sunat și mi-ar fi povestit soarta acestor oameni, le-aș fi dat, desigur, bani, chiar dacă doar pentru a evita necazul.“

Pentru acest articol, Tagesspiegel a solicitat din nou companiei Huth HGHI un punct de vedere, așa cum se obișnuiește în cazul articolelor care prezintă situații conflictuale. Biroul de presă nu a răspuns solicitării de a formula un punct de vedere, după o perioadă de două zile lucrătoare.

La întrebarea dacă astfel de cazuri continuă să apară pe șantierele de construcții HGHI, dacă cineva se consideră responsabil pentru incidentele soldate cu neplata salariilor pe șantierul mall-ului sau dacă există regrete că oamenii care obișnuiau să lucreze pe șantierul mall-ului sunt acum fără adăpost, s-a primit un răspuns la o oră după trimiterea e-mailului.

Fără un sindicat anarhist, cazul nu ar fi ajuns în atenția opiniei publice

Însuși Harald Huth vorbea la celălalt capăt al liniei, fiind iritat de solicitare. Deși în apelul său telefonic a făcut câteva precizări cu privire la întrebările din mail, el a insistat ca Tagesspiegel să nu citeze răspunsurile sale. Patru zile mai târziu, a sosit o scrisoare de la o cunoscută firmă de avocatură în domeniul mass-media. Compania HGHI nu va emite o opinie. Nu este obligată să accepte să fie prezentată într-un context greșit.

Se pare că ar fi mai bine pentru Huth dacă nimeni nu ar fi interesat de caz. Fără Sindicatul Muncitorilor Liberi, un sindicat anarhist, Molcoasa și colegii săi nu ar fi devenit niciodată atât de cunoscuți. Grupul din Berlin a protestat alături de muncitori, căutând un avocat și un interpret voluntar și a inventat un alt nume pentru clădirea imensă de pe Potsdamer Platz: „Mall of Shame“ (Mall-ul rușinii).

Dacă nu ar fi fost în atenția publicului, muncitorii români ar fi fost nevoiți să renunțe mult mai devreme. Chiar dacă au dreptate, este dificil să lupte pentru drepturile lor. Într-unul dintre numeroasele procese, un avocat a reclamat că scrisorile adresate lui Molcoasa au fost trimise la adresa Sindicatului Muncitorilor Liberi. Dar ce altă adresă ar putea să indice cineva care locuiește pe stradă? Curtea a decis în cele din urmă că adresa sindicatului era suficientă în acest caz.

„Este un coșmar fără sfârșit“, a mai spus Nicolare, vorbind despre viața sa actuală. El nu mai luptă pentru salariul său, dar un avocat încearcă să-i obțină dreptul de a beneficia de ajutor social. Pentru a reuși acest lucru, totuși, el trebuie să fi fost angajat în Germania de cel puțin douăsprezece luni. Molcoasa a avut și alte locuri de muncă, după cel de la Mall. El a ajutat la lucrări de demolare până când s-a trezit în spital din cauza suprasolicitării. A făcut curățenie în restaurante și spune că a fost aproape mai greu decât în construcții.

 

Ce poți face fără bani și fără a cunoaște limba într-o țară străină?

Pe șantierele de construcții există de cele mai multe ori o rețea complicată de companii. Primesc comanda de la antreprenorul general. El construiește pentru dezvoltator, care la rândul său este responsabil pentru colectarea banilor de la bănci. În cele din urmă, este dificil să impui pretenții.

Dezvoltatorul nu este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în companiile subcontractoare. Elementele cele mai vulnerabile sunt, bineînțeles, muncitorii. De multe ori ei renunță și se întorc acasă, fiindcă nu te poți descurca într-o țară străină fără bani și fără să cunoști limba.

Firma lui Harald Huth, HGHI, nu a fost angajatorul real al lui Nicolae. Foștii colegi de pe șantier au încercat să susțină în fața Tribunalului Federal al Muncii că Huth, în calitate de dezvoltator, trebuie să fie tras la răspundere, dar Curtea a respins ideea. Motivul: conform legii, răspunderea privind garanția se aplică doar constructorului care s-a angajat față de un dezvoltator să furnizeze o lucrare și nu realizează acest lucru cu resursele umane proprii, ci apelează la un subcontractant pentru a-și îndeplini obligația.

Compania lui Huth, în calitate de dezvoltator, nu avea această răspundere. Ideea din spatele acestui lucru este probabil că dezvoltatorii privați nu ar trebui să fie responsabili pentru erorile înregistrate pe propriile șantiere de construcție. De ce acest lucru se aplică și în cazul unui mall de miliarde de dolari, „nu este argumentat suficient“, scrie avocatul Klaus Stähle, care i-a reprezentat pe muncitorii români. În continuare, s-ar putea adresa Curții Constituționale.

Între timp, mai precizează ziarul german, la o zi după întâlnirea de la Potsdam cu Molcoasa, acesta a primit vești bune: El va primi ajutor social de la statul german, timp de două luni. O decizie preliminară. Litigiile din sfera dreptului social pot continua la nesfârșit. 

În ultimele două-trei săptămâni, Nicolae primește vizite nocturne în stația de autobuz. Un pui de vulpe care e înfometat. Când este strigat, el reacționează la numele Kiki. Bărbatul român hrănește animăluțul, care apoi își linge lăbuțele. El îl ia ca pe un gest de mulțumire. „Îmi fac griji pentru că unii oameni își învață copiii să fie răi.“ El se teme că astfel de oameni i-ar putea face rău lui Kiki. Lumea aceasta l-a făcut să își piardă încrederea.