vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Muncitor român mort pe un șantier din Spania după ce a căzut de la etajul 7

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - miercuri, 17 martie 2021 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Doi muncitori de pe un șantier de construcții din Zaragoza, comunitatea autonomă Aragona, și-au pierdut viața marți, 16 martie 2021, după ce au căzut de pe o schelă în timp ce se aflau la înălțimea etajului 7 al clădirii. Unul dintre bărbații decedați este un cetățean român în vârstă de 43 de ani, relatează publicația spaniolă Heraldo.

Din primele informații reiese că bărbatul român presta lucrări de zidărie la clădire, în timp ce celălalt muncitor, un spaniol în vârstă de 39 de ani, efectua lucrări de întreținere la schelă. La un moment dat, însă, o parte din schelă a cedat și cei doi muncitori s-au prăbușit la pământ de la o înălțime de circa 20 de metri.

- Continuarea după publicitate -

Corpul muncitorului care a decedat la locul tragediei. Foto: Heraldo.es

Unul dintre ei a murit pe loc, în urma impactului cu solul, iar colegul său a suferit răni foarte grave ce i-au provocat un stop cardio-respirator în timp ce era transportat cu ambulanța la spital. În ciuda eforturilor depuse de paramedici pentru a-l resuscita, pacientul a decedat la scurt timp după ce a ajuns la spital.

Cei doi muncitori lucrau pe șantierul de la clădirea Torre Zaragoza, mai precizează presa spaniolă. Paramedicii care au sosit la fața locului au confirmat că amândoi purtau hamuri de siguranță, dar că acestea erau agățate chiar de partea din schelă care a cedat și a provocat prăbușirea lor la sol.

- Continuarea după publicitate -

Șantierul pe care s-a petrecut tragedia. Foto: Heraldo.es

„Ceea ce s-a întâmplat este ceva foarte ciudat. Poate fi din cauza unei defecțiuni a sistemului de securitate al platformei”, au explicat paramedicii.

Un localnic care trecea prin zonă când a avut loc accidentul și a văzut cum cei doi muncitori au căzut, a fost cel care a sunat la 112. Evenimentul s-a produs în jurul orei 11:57, precizează sursa citată.

„A fost o defecțiune la schelă, se pare că s-a desprins”, a spus un alt muncitor român care lucrează pe același șantier. „L-am văzut la sol. A căzut la pământ, iar despre celălalt mi s-a spus că și-a rupt picioarele și că era într-o stare foarte gravă”, a mai adăugat el.