joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Muncitori români exploatați în Spania de un conațional. Erau aduși din România cu promisiunea unei vieți mai bune

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 15 iunie 2024 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un antreprenor de origine română a fost arestat de Poliția Națională în provincia spaniolă Valladolid, comunitatea autonomă Castilla y León, fiind acuzat de trafic de ființe umane și exploatare prin muncă a persoanelor în sectorul agricol.

Conform El Pais, el controla mai multe localități din zonă și „impunea ca niciun străin să nu poată lucra pe câmp dacă nu era sub ordinele sale”. După arestare, a fost eliberat sub control judiciar.

- Continuarea după publicitate -

Bărbatul atrăgea conaționali cu promisiuni false de muncă, le plătea călătoria și îi inducea în eroare ulterior cu datorii fictive, obligându-i să muncească în condiții de semisclavie și aproape fără plată.

Poliția spaniolî a identificat nouă victime care au declarat că și alți membri ai familiilor lor au suferit același abuz în domeniul muncii. Adulții dormeau pe podeaua unei locuințe, iar copiii erau forțați să împartă paturi comune.

Investigația, denumită „Operațiunea Tatami”, a fost coordonată de Unitatea împotriva Rețelelor de Imigrație Ilegală și Falsuri Documentare a Poliției Naționale din Spania.

- Continuarea după publicitate -

Primele cercetări au relevat că antreprenorul român, stabilit într-o localitate din provincia menționată anterior, recruta persoane din România „prin înșelăciune cu promisiuni false de muncă ce le-ar permite să prospere, pentru a fi ulterior exploatate ca forță de muncă în agricultură”.

El ocupa poziția de asociat și administrator unic al unei societăți cu răspundere limitată care furniza agricultorilor forță de muncă.

Începând din primele luni ale anului 2023, antreprenorul a recrutat muncitori din alte țări, ajungând să controleze complet sectorul agricol local.

„Niciun străin nu putea lucra pe câmp fără să accepte condițiile sale abuzive și disproporționate”, se arată în comunicatul de presă al Poliției Naționale.

Antreprenorul se concentra pe persoane „nevoiașe”, oferindu-le aparent soluții pentru a scăpa de precaritate. După ce le plătea călătoria în Spania, le cerea sume tot mai mari pentru transport, datorii care creșteau constant pentru a împiedica victimele să le achite vreodată, forțându-le să muncească și mai mult.

- Continuarea după publicitate -

Muncitorii erau supuși la „condiții abuzive, în semisclavie”, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi, de luni până duminică, fără zile libere sau concedii.

Aceste echipe lucrau fără contract, în situație neregulamentară, fără drepturi sau salariu, câștigurile lor fiind destinate să acopere datoria impusă.

„Primeau doar mici sume de bani pentru a-și cumpăra alimente”, a explicat Poliția, și erau „cazați în condiții insalubre, copiii dormind în paturi comune, iar adulții pe podea”.

Pe lângă primul grup care a semnalat autorităților aceste condiții, un alt grup a dezvăluit aceleași practici abuzive, fiind de asemenea privați de documentele lor pentru a fi controlați mai eficient.

- Continuarea după publicitate -

Investigațiile au identificat și alte persoane de origine română exploatate de acest compatriot, care obținea beneficii substanțiale din reducerea costurilor și neîndeplinirea prevederilor legale privind angajarea forței de muncă.

După arestare, antreprenorul a fost prezentat în fața instanței și a fost eliberat sub control judiciar.