vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Muncitori români și moldoveni tratați ca animalele în Spania. Exploatați în condiții de sclavie

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - sâmbătă, 5 octombrie 2019 Etichete: , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un caz crunt de exploatare a forței de muncă a fost descoperit de curând în Spania unde nu mai puțin de 600 de muncitori agricoli români și moldoveni erau ținuți în condiții de viață mizerabile, hrăniți cu hrană pentru câini și plătiți pentru munca lor cu doar 10 euro pe zi. Autoritățile au arestat 16 persoane, dintre care 5 spanioli, iar restul de naționalitate română.

Operațiunea Urofort, ale cărei detalii au ieșit la iveală vineri 4 octombrie, a început încă din vara anului 2018, atunci când o patrulă a Gărzii Civile a depistat o mașină plină de imigranți fără documente lângă orașul Fuerte del Rey.

- Continuarea după publicitate -

În timpul operaţiunii organizate de Garda Civilă spaniolă, au fost găsite 145 de victime ale traficului de persoane, de naţionalitate română şi moldovenească, dintre care 18 au fost identificate şi ulterior eliberate şi transferate la diferite ONG-uri. Se estimează că organizaţia infracţională a ajuns să controleze peste 600 de victime ale traficului de persoane, racolate pentru a fi exploatate la cules de măsline, struguri, căpşuni etc, conform comunicatului Gărzii Civile spaniole din 3 octombrie.

Muncitorii erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri pe internet.

Organizaţia se ocupa cu recrutarea de persoane din Europa de Est, din România şi Republica Moldova în principal, folosind formula înşelăciunii, promiţându-le oamenilor un viitor cu beneficii economice semnificative în Spania. Scopul real era însă exploatarea lor prin muncă în campaniile de recoltare a diferitelor culturi agricole, explică Garda Civilă.

- Continuarea după publicitate -

„Membrii organizaţiei i-au asigurat pe muncitori că, odată ajunşi în Spania, vor avea parte de condiţii decente de muncă şi de locuit, lucru care ulterior nu a fost respectat. Victimele erau ţinute în condiţii de semisclavie şi mizerie extremă şi au existat situaţii când nu au primit mâncare câteva zile la rând”, arată un comunicat al Guardia Civil.

Ulterior, victimele erau transferate cu diverse mijloace de transport în diferite zone de exploatare a forţei de muncă, unde erau nevoite să desfăşoare aceste activităţi în condiţii precare, locuind în spaţii supraaglomerate şi fără să le fie respectate drepturi fundamentale.

Imaginile filmate în locurile unde au fost descoperiți muncitorii români și moldoveni în condiții de semisclavie sunt greu de privit. Oamenii erau cazați în încăperi murdare unde mirosul era insuportabil sau în corturi improvizate pline de șobolani. Saltelele erau așezate direct pe pardoseală sau pe pământ. În același loc, oamenii dormeau și își pregăteau mâncare când aveau din ce.

„În mai multe locuri, în încăperi cu paturi așezate pe lăzi din plastic trăiau 15-16 oameni. Dintr-o canapea ridicată au ieșit șobolani”, a declarat Felix Duran, polițist de la Guardia Civil.

Operaţiunea a dus la arestarea celor 16 persoane în provinciile Jaen, Huelva, Cordoba, Badajoz şi Albacete, toţi membri ai organizaţiei criminale cercetate cu rol în capturarea, transferul şi controlul victimelor.