Născut în România și abandonat într-o gară din Germania când avea 3 ani. Alexandru își caută familia biologică
Alexandru Candu, un tânăr de origine română găsit în Gara din Berlin în urmă cu mai bine de trei decenii, își caută familia biologică. El a visat mereu să-și găsească părinții biologici, frații și surorile.
„M-am născut pe 11 decembrie 1987 în București. Nu am informații despre familia mea biologică, dar știu că am fost găsit în Gara din Berlin, Germania, în 1990 când aveam 3 anișori”, a transmis tânărul prin intermediul paginii The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.
Amintindu-și de ziua în care a fost găsit, Alexandru, povestește:
„Aveam alături de mine un bagaj cu haine și ceva documente, de aceea știu data nașterii și numele meu. Cel mai probabil familia mea, sau cel puțin mama se numea Candu și bănuiesc că era din Republica Moldova, dacă nu chiar din Chișinău.”
El este este determinat să nu renunțe:
„Cine știe unde or fi ai mei? Poate mă recunoaște cineva. Mă gândesc că nu oricine putea emigra în acel an, astfel că nu văd imposibilă căutarea mea. Vă rog să mă ajutați să îmi găsesc rudele. Pe oricine. Că e mama, tata, frate, sora, unchi nici nu are importanță, vreau să reiau legătura cu cineva de-al meu. Vă mulțumesc!”