Născuți în România și abandonați în fața unei secții de poliție, doi frați adoptați în străinătate fac un apel pentru a-și găsi familia biologică. ,,Nu facem această căutare cu reproșuri, ci doar cu gânduri frumoase“

Doi frați abandonați în copilărie în zona Gării de Nord din București și adoptați apoi în străinătate își caută, cu multă speranță și fără niciun reproș, familia biologică.

Povestea lor, relatată pe pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, este un apel tulburător la memorie și solidaritate.

„Eu și fratele meu am fost găsiți în zona Gării de Nord din București, în ianuarie 1994. Amândoi am fost lăsați în fața unei secții de Poliție, la câteva zile distanță unul de celălalt.

Eu aveam atunci 5-6 luni și autoritățile mi-au dat numele VALERIA GEORGESCU. Fratele meu avea vârsta estimată de 3-4 ani.”, se arată în mesaj..

Singurele frânturi de amintiri despre părinți vin din ceea ce își mai aduce aminte fratele mai mare. „Este posibil ca pe mama noastră să o fi chemat ESTERA, iar pe tatăl nostru KONATÈ, el fiind de origine africană.

Acestea sunt amintirile fratelui meu, care mai știe că locuiam undeva la curte.”

Numele mamei, cel al tatălui și detaliul unei case „la curte” sunt, pentru moment, singurele ancore spre o viață de familie pierdută.

După ce au fost găsiți, cei doi copii au ajuns în sistemul de protecție.

„Amândoi am fost duși la Leagănul de Copii nr. 3 din București și am fost adoptați în Canada, câteva luni mai târziu.”

Spitalul, leagănul de copii, apoi drumul spre o altă țară și o altă viață – toate acestea se comprimă în câteva propoziții, dar în spatele lor se află destine schimbate pentru totdeauna.

Ceea ce îi apasă acum este lipsa aproape totală de informații despre originile lor.

„Alte informații nu avem. Știm că șansele de a ne găsi familia biologică sunt extrem de mici, dar această comunitate deosebită a mai rezolvat în trecut cazuri similare.

Vă rugăm să ne ajutați și pe noi să ne îndeplinim visul de o viață, acela de a ne afla povestea și de a ne reîntâlni familia biologică.”

Mesajul este un strigăt plin de speranță și încredere în oameni: cei doi se agață de puterea unei comunități despre care știu că a făcut posibile reîntâlniri aparent imposibile.

În ciuda trecutului dureros, Valeria și fratele ei subliniază cu delicatețe că nu își caută familia pentru a judeca sau a reproșa, ci pentru a înțelege și a se reconecta.

„Am avut parte de o viață bună, am primit educație și nu facem această căutare cu reproșuri, ci doar cu gânduri frumoase. Vă rugăm să ne susțineți și să ne ajutați cu un cuvânt bun și o distribuire.”

În câteva fraze, cei doi spun tot: recunoștință pentru viața pe care au primit-o, dor de rădăcini și speranța că undeva, cineva își va aminti de doi copii lăsați în fața unei secții de Poliție din București, în ianuarie 1994.

Apelul lor se sprijină nu doar pe date și amintiri, ci și pe emoție și pe „visul de o viață” de a-și afla povestea.

Oricine recunoaște numele Estera sau Konaté, își amintește de doi copii lăsați la o secție de poliție din zona Gării de Nord sau a avut legătură cu Leagănul de Copii nr. 3 din București în acea perioadă ar putea fi veriga lipsă care să le schimbe destinul încă o dată – de data aceasta, printr-o reîntâlnire mult așteptată.