Noapte de coșmar în străinătate pentru un șofer român de TIR: s-a culcat bolnav în cabină și s-a trezit fără marfă, bani și telefon
Un șofer român de camion, în vârstă de 47 de ani, a rămas fără marfă și bunuri personale după ce semiremorca sa, încărcată cu produse cosmetice, a fost golită în noaptea de joi spre vineri, 6 decembrie 2025, în parcarea „Schutter” de pe autostrada A5, în zona Friesenheim din Germania.
Niște indivizi neidentificați încă au descărcat în acest interval mai multe zeci de paleți cu cosmetice din semiremorca înmatriculată în România și au dispărut fără să fie observați.
Potrivit poliției, citate de Presseportal, șoferul a declarat că, în timpul nopții, din cauza unei stări puternice de greață, s-a întins să doarmă în cabina vehiculului. Când s-a trezit, a constatat că marfa din remorcă fusese furată, iar din cabina camionului dispăruseră portofelul, telefonul mobil și aparatul de navigație.
Anchetatorii din cadrul Serviciului de Circulație Offenburg iau în calcul și varianta ca șoferului să-i fi fost administrată o substanță necunoscută. Bărbatul a acceptat să i se recolteze o probă de sânge, pentru a se stabili dacă a fost sau nu drogat în timpul jafului.
Poliția continuă verificările pentru a stabili exact tipul cosmeticelor furate și valoarea totală a pagubei. Autoritățile fac apel la persoanele care au observat persoane suspecte sau vehicule folosite la transportul mărfii în noaptea incidentului în parcarea „Schutter” să contacteze poliția la numărul de telefon 0781 21-4200.
